O nouă victimă. Copil de 3 ani MUȘCAT DE FAȚĂ ȘI DE CAP DE UN MAIDANEZ

Un băieţel în vârstă de trei ani din comuna dâmboviţeană Potlogi a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte după ce a fost muşcat de faţă şi de cap de un câine. Incidentul a avut loc pe o stradă din localitate.

 

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, copilul a fost muşcat de un câine, pe stradă, în comuna Potlogi, satul Romaneşti, unde se afla cu sora sa în vârstă de cinci ani.

 

„Primele noastre date arată că baieţelul de trei ani era pe stradă în Potlogi, satul Romaneşti, împreună cu sora sa, iar la un moment dat a fost muşcat de un câine maidanez de cap şi de faţă. Practic, au rămas colţii animalului în zonele unde a fost muşcat. Imediat, părinţii copilului l-au luat pe acesta şi l-au dus la dispensarul comunal, de unde după ce a primit îngrijiri medicale s-a sunat la Garda de Intervenţie Potlogi. Imediat a venit o ambulanţă SMURD care l-a transportat pe pacient la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Ţelea.

 

Medicii spun că băieţelul este în stare stabilă şi va fi supus mai multor investigaţii, urmând să se stabilească dacă se impune trimiterea lui la o unitate medicală din Bucureşti.

 

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Dâmboviţa, câinele care l-a muşcat pe copil nu are stăpân şi trăieşte pe un teren unde se depozitează gunoiul din localitatea Potlogi.

 

„Poliţiştii s-au sesizat imediat ce au aflat că un copil a fost muşcat de câine şi au început cercetările. O echipă de cercetare a mers la locul incidentului, iar primele date arată că băieţelul, care va împlini în octombrie trei ani, se afla în apropierea locuinţei sale şi a fost muşcat de un câine în zona feţei şi a craniului. S-au constituit echipe pentu a identifica şi prinde câinele, iar Poliţia a informat Direcţia Santitar Veterinară şi pentru Siguranţă Alimentelor Dâmboviţa pentru a lua măsurile legale care se impun într-un astfel de caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, subinspector Alexandra Niculae.

 

 (Sursa: realitatea.net)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here