UPDATE. Ionuț pleacă, astăzi, într-o lume mai bună! Înmormântarea băiețelului de 4 ani ucis de maidanezi

Update

 

Ioana, prietena de joacă a lui Ionuț: „Nu te voi uita niciodată!”

 

În mulţimea strânsă în jurul bisericii, o fetiţă de 7 ani plânge. Este Ioana, prietenade joacă a lui Ionuţ. În această dimineaţă, în loc să meargă în parc, fetiţa şi-a luat bunica de mână şi a venit să-l vadă pentru ultima dată pe Ionuţ şi să-şi ia rămas bun de la prietenul ei de joacă, scrie wowbiz.ro.

Ioana a intrat în biserică şi a avut puterea de a-i spune lui Ionuţ că nu-l va uita niciodată. A ieşit din biserică plângând în hohote.

 

 

Ecaterina Andronescu a izbucnit în plâns

Înainte de prânz, prin mulţimea strânsă în curtea bisericii şi-au făcut loc şi câţiva politicieni. Fostul ministru al Învăţământului, Ecaterina Andronescu şi profesorul Anton Hadâr au venit să le transmită părinţilor compasiunea lor.

În momentul în care a intrat în capela şi a dat cu ochii de sicriul alb în care se afla trupul micuţului, Ecaterina Andronescu nu a mai rezistat. Politicianul a început să plângă şi s-a îndepărtat în grabă de sicriu. S-a aşezat la câţiva metri de acesta şi a îmbrăţişat-o pe mătuşa lui Ionuţ care plângea în hohote.

 

(Sursa: wowbiz.ro)

 

Ionuţ, băieţelul de doar patru ani ucis de câini în inima Bucureştiului, este înmormântat astăzi. Miercuri noapte, oamenii s-au perindat cu flori şi lumânări prin fața sicriului depus la capelă bisericii Sfântul Gheorghe.

 

 

„Îi aştept pe toţi cei care au conştiinţa împăcată”, le-a transmis tatăl autorităţilor, care nu mai ştiu cum să-şi paseze responsabilitatea.

 

Nici primarul general, nici alţi oficiali nu au venit însă la capelă. Cel mult au trimis o coroană de flori, ferindu-se să-i privească în ochi pe părinţii lui Ionuţ şi să le explice cum de niciunul nu crede c-ar avea vreo vină.

 

Capela de pe Calea Grivitei a avut toată noaptea uşile larg deschise pentru oricine a dorit să-i aprindă o lumânare lui Ionuţ sau să-i aducă o floare. Şi-au fost destui oameni care nici măcar nu l-au cunoscut, dar, impresionaţi de aşa o nenorocire, au venit să spună o rugăciune la căpătâiul său.

 

„Sunt din Ialomiţa şi am venit să văd acest copil. Am şi eu copilaşi. N-aş dori la nimeni să păţească ce au păţit aceşti oameni. Noi protejăm câinii şi noi suntem cine?”,  a declarat un bărbat.

 

Sicriul alb în care a fost depus Ionuţ a rămas cu capacul ridicat. Părinţii au ales că toată lumea să vadă ce a rămas din pruncul lor, cândva o frumuseţe de băiat. Oamenii sunt revoltaţi, însă nu toţi sunt de acord cu eutanasierea câinilor vagabonzi, aşa cum a propus primarul general al Capitalei.

 

„Nu sunt de acord cu eutanasierea, dar ceva trebuie să se facă pentru că la orice pas dai peste un câine şi nu ştii ce se poate întâmpla.”

 

Tatăl şi mama lui Ionuţ nu cer cruciade, ci doar să îi privească în ochi pe cei care le-au trimis fiul în mormânt, iar lor le-au mutilat sufletul.

 

De luni, cei din familia Anghel merg mai departe numai datorită calmantelor, însă crucea este tot mai grea pentru umerii lor.

 

„Cu tranchilizante, cu pastile. Cum să stai în picioare, când îţi vezi copilul mort?!”, a declarat bunicul lui Ionuţ.

„Sunt mulţumit că am mai rămas cu un copil, că puteau să fie amândoi morţi. Mai am o bucurie, un copil…”, a spus tatăl lui Ionuţ.

 

Fratele lui Ionuţ este încă în stare de şoc. El l-a văzut ultimul în viaţă şi nu a avut tăria să îl ajute.

„Fratele e speriat şi acuma şi tot zice nu sunt eu de vină, nu sunt eu de vină. Nu ştiu ce or face părinţii cu cel mare…”, a declarat bunica copiilor.

„Copilul se poartă normal, dar dacă intervine subiectul, e cu totul altceva…”, a spus şi tatăl.

 

Sentimentul de vinovăţie o înăbuşă şi pe bunica celor doi. Plânge şi tine poza lui Ionuţ la piept, lângă iconiţa legată de un şnur negru:

„Erau pe tobogan, nu ştiu…Odată zic, nu-i mai văd. Am căutat, nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva, nu am ştiut cum să reacţionez. Aşteptăm şi aşteptăm.

 

Nimeni nu are voie să uite ce s-a întâmplat. De la oamenii de rând, până la preşedintele care a trimis şi el flori.

 

Sper, sper ca tragedia acestui copil să ducă la o rezolvare, nu se mai poate aşa„, susţine Gabriel Berca, cosilier prezidenţial.

 

Şi primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a trimis aseară la capelă o coroană cu un mesaj simplu: „Sincere regrete…”

 

Astăzi, la prânz, Ionuţ Anghel este înmormântat în Cimitirul Sfânta Vineri.

 

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here