ASEDIUL MAIDANEZILOR ASUPRA MARILOR ORAȘE. În Iași sunt 15.000 de câini vagabonzi

Cazul copilului de numai patru ani, ucis în această după-amiază de o haită de câini, în Parcul Tei din București a șocat întreaga opinie publică din țară. Din păcate, astfel de cazuri nu se petrec doar în Capitală, ci și în celelalte orașe mari, unde problema câinilor vagabonzi nu a fost rezolvată. Administrația locală ieșeană nu face nici ea rabat de la lipsa generală de atitudine în fața unei probleme grave cu care se confruntă societate.

 

 

Câinii comunitari din Iaşi bagă în spital, în medie, trei persoane pe zi, majoritatea din mediul rural. Atacurile patrupedelor au făcut peste 1.500 de victime în 2012, din care 800 au avut nevoie de vaccin antirabic.

 

„Cei mai mulţi pacienţi sunt trataţi contra muşcăturilor de câine. Gravitatea depinde de tipul, locul şi profunzimea muşcăturii. Noi recomandăm ca după o simplă zgârietură să vină la cabinetul antirabic, cel târziu în următoarea zi“, spun medicii Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, care recomandă ca ieşenii atacaţi de câini să vină de urgenţă la spital, în maxim 72 de ore de la accident.

Pe perioada verii, numărul atacurilor animalelor creşte spectaculos, principalul motiv fiind acela că patrupedele devin mult mai nervoase din cauza căldurii.

Nimeni din administrația locală nu poate furniza o estimare apropiată de realitate a numărului câinilor de pe străzile oraşului. Potrivit unei discuţii din 2011 dintre reprezentanţii Primăriei şi cei ai asociaţiilor de protecţie a animalelor, în Iaşi ar putea exista între 5.000 şi 15.000 de câini fără stăpân. Potrivit oficialilor societăţii Salubris, care se ocupă cu activităţile de ecarisaj la Iaşi, în 2012 au fost strânşi de pe străzile Iaşiului 7.775 de câini fără stăpân.

 

Cu toate acestea, sute de localnici se plâng că traiul în oraş a devenit insuportabil din cauza răfuielilor dintre haitele de câini fără stăpân. Mai mult, sunt atacați de câinii fără stăpân.

Cele mai grave cazuri au fost semnalate la sfârşitul anului 2010, atunci când două persoane au ajuns la spital muşcate de câini. Ieşenii au fost muşcaţi de braţe şi coapse. Un bărbat de 35 de ani din Bârnova a fost atacat de doi pitbuli în timp ce se ducea la serviciu. Un caz care a şocat medicii a fost al unei femei de 68 de ani din Horleşti, care a fost atacată de zece câini fără stăpân, fiind rănită la cap, piept, mâini şi picioare. Şase medici au încercat să-i trateze rănile severe. În 2009, o altă femeie, de 77 de ani, din comuna Ciorteşti a fost ucisă de o haită de câini.

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here