Din pușcărie, GIGI BECALI SCHIMBĂ ORDINEA ȘEFILOR LA STEAUA. Cine ia ACUM decizii la club

Gigi Becali, preşedintele Stelei aflat în puşcărie de mai bine de trei luni, l-a ales pe omul care îi va prelua prerogativele şi va conduce echipă cât timp el se va afla după gratii.

 

Directorul executiv al clubului, Valeriu Argăseală, este cel desemnat de fostul deputat liberal ca şi conducător al Stelei.

Managerul „roș-albaștrilor”,  Mihai Stoica, cel care nu cu mult timp în urmă susţinea că are „puteri depline”, trebuie să accepte noua ordine de la Steaua.

Site-ul fanatik.ro a publicat, joi seara, patru scrisori trimise de Gigi Becali din puşcărie oamenilor săi de la Steaua. În cadrul acestora, latifundiarul trasează liniile negocierilor pentru jucătorii doriţi în Ghencea şi le transmite clar lui Meme Stoica şi Laurenţiu Reghecampf că Argăseală este noul şef.

 

Iată indicaţiile lui Becali:

– Vali (Argăseală – n.red.), te rog să te ocupi personal de aceste transferuri.

– Mihai (Stoica – n.red.), te rog să respecţi ordinele mele cu sfinţenie dacă eşti frate cu adevărat. Nu accept nici un sfat de la nimeni asta este hotărârea mea finală.

– Reghe, te rog să respecţi hotărârile mele şi să le spui (că) asta este decizia patronului şi trebuie respectată cu sfinţenie.

Al vostru prieten şi frate şi patron din puşcărie

GIGI

 

Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf vor merge, în cursul zilei de luni, la penitenciarul Jilava pentru a discuta cu Gigi Becali.

Totuşi, sunt şanse mici ca preşedintele Stelei să se răzgândească şi să le acorde puteri depline celor doi.

Valeriu Argăseală este omul de încredere al lui Becali încă de când acesta din urmă a preluat Steaua, în urmă cu 10 ani. Fostul arbitru se ocupă de partea economică a clubului, dar şi de diversele litigii în care este implicată echipa.

El a fost cel care a apărat campioana României la UEFA, în această vară, atunci când se punea problema excluderii din cupele europene.

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here