În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină.
În 1941, agitatorii sovietici au răspândit zvonul că se deschide frontiera. Era de fapt o capcană, un test de loialitate față de Uniunea Sovietică. Un test pe care românii nu l-au trecut. Astfel, o coloană de aproape trei mii de bucovineni îmbrăcați în alb, cu preoți în față, cu icoane și steaguri a pornit spre graniță. La doi kilometri de frontieră îi așteptau mitralierele NKVD.
Fântâna Albă este localitatea de frontieră în care în ziua de 1 aprilie 1941 trupele NKVD au masacrat aproape 3.000 de oameni. Aveau o singură vină: erau români și își doreau să treacă și să trăiască în România.
„Aici dorm părinții și buneii noștri și lucrul acesta trebuie știut. Ei au avut un singur țel, să trăiască liberi. Nu porneau spre frontieră dacă atmosfera nu era îngrozitoare”, spunea Petru Grior, președintele Societății „Golgiota” din Cernăuți.
Până la dezmembrarea URSS, Gheorghe Sidoreac nu a povestit nimănui nimic, de teamă să nu fie arestat. Avea doar 17 ani când aceste evenimente au avut loc.
„Erau copii, copii erau pe brațe și în traistă, cum zicem noi… I-au împușcat. Cine a avut atunci milă de noi? Împușcat, și care a căzut, a căzut, care a scăpat și au fugit, pe unii i-au prins și i-au dus la închisoare”, povestește Gheorghe Sidoreac.
Sovieticii nu au recunoscut niciodată ce s-a întâmplat la Fântâna Albă. Nici după 1990 nimeni nu a încercat să lămurească situația. Doar o troiță ridicată în 2003 amintește de tragedia din ziua de 1 aprilie 1941.
(Sursa: digi24.ro)
