Simona Halep, în optimi la turneul de la Miami

Simona Halep, numărul 3 WTA, a ajuns în premieră în optimile turneului de la Miami, dotat cu premii în valoare totală de 5.381.235 de dolari: ea a învins-o, duminică, în două seturi, pe Camila Giorgi, sportivă din Italia, pe care nu o mai întâlnise până acum în circuitul de simplu.

 

Simona Halep n-a avut o misiune uşoară în meciul din turul 3 de la Miami, cu numărul 37 WTA, Camila Giorgi.

 

Primul set a fost echilibrat. Ambele jucătoare au reuşit câte un break, apoi au mers cap la cap până la scorul de 4 la 4. Halep a forţat şi a câştigat din nou pe serviciul adversarei, apoi s-a impus cu 6 la 4.

 

Setul secund s-a derulat după un scenariu incredibil. Ambele jucătoare au gestionat prost propriul serviciu. Halep a reuşit însă patru break-uri faţă de cele trei ale adversarei şi şi-a adjudecat setul cu 7 la 5.

 

În optimile de la Miami, Halep o va avea ca adversară pe câştigătoarea partidei dintre Victoria Azarenka şi Flavia Penetta.  

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here