Ultimele cuvinte ale pilotului sinucigaș de la Germanwings: „Vom vedea!”

Foto: mirror.co.uk

Presa germană citată de DailyMail a publicat duminică ultimele conversaţii dintre cei doi piloţi ai avionului Germanwings prăbuşit marţi în Alpii francezi. Jurnaliștii de la Berlin susțin că pasagerii au avut timp să conștientizeze ce se petrece.

 

În primele 20 de minute de zbor conversația dintre pilotul Patrick S. şi copilotul Andreas Lubitz a fost una normală. Căpitanul îi explică lui Lubitz că nu a avut timp să meargă la toaletă la plecarea din Barcelona. La ora 10.27, pilotul îi cere lui Lubitz să pregătească aterizarea la Düsseldorf. Acesta din urmă îi răspunde: „Sper”, „Vom vedea”. Pilotul iese din carlingă pentru a merge la toaletă, iar avionul începe să coboare. După câteva minute se aude un „zgomot puternic” ca şi cum cineva încearcă să intre în carlingă, scrie Bild. Apoi se aude vocea pilotului: „Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa!”. Pe fundal, pasagerii încep să ţipe, afirmă cotidianul. Pilotul încearcă în mod evident să deschidă uşa cu toporul. Apoi strigă: „Deschide nenorocita asta de uşă!”.

 

În jurul orei 10.40, avionul Airbus atinge un versant şi se aud ţipetele pasagerilor. Acestea sunt ultimele zgomote de pe înregistrare, scrie Bild. La scurt timp după aceea, avionul loveşte în plin un versant la viteza de 700 de kilometri pe oră şi este pulverizat la impact.

 

Fosta iubită a copilotului care a prăbușit intenționat avionul Airbus A 320 în Alpii francezi, a mărturisit că Andreas Lubitz plănuia „ceva ce va fi în memoria tuturor” şi avea coşmaruri că se prăbuşeşte cu avionul.

 

(Sursa: b1.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here