Klaus Iohannis sesizează Curtea Constituțională în cazul votului dat în Senat pentru păstrarea imunității lui Dan Șova

Preşedintele Klaus Iohannis cere preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, să soluţioneze conflictul dintre Parchetul de pe lângă ÎCCJ şi Senat referitor la votul dat ieri în cazul lui Dan Şova. Klaus Iohannis spune că a fost încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

 

După ce senatorii liberali au spus că vor contesta la Curtea Constituţională a României (CCR) ce s-a întâmplat ieri în Senat în cazul Dan Şova şi după ce DNA a cerut CSM să intervină la CCR, preşedintele Klaus Iohannis cere Curţii să soluţioneze situaţia.

 

Şeful statului invocă un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi CSM, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte.

 

Klaus Iohannis cere Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra a ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat.

 

În cazul lui Dan Şova, deşi s-a întrunit numărul de voturi necesar pentru a i se ridica imunitatea, conform Constituţiei, care susţine că este nevoie de o majoritate simplă, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ales să declare că nu a fost întrunită majoritatea absolută – adică jumătate plus unul din totalul senatorilor. Astfel, preşedintele Senatului a ales să aplice procedura de vot din Regulamentul Senatului, iar Dan Şova a rămas cu imunitate.

 

Klaus Iohannis arată, într-un comunicat de presă , că cea care are prioritate în astfel de cazuri este Constituţia, nu regulamentul.

 

Preşedintele menţionează că, într-un caz similar care s-a petrecut tot ieri, Camera Deputaţilor a decis ridicarea imunităţii liberalului Theodor Nicolescu cu majoritate simplă. În acest caz, Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost pus în acord cu legea fundamentală.  

 

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 26 martie a.c., preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte”, se arată în comunicatul de presă publicat pe site-ul Preşedinţiei.

 

„Vă solicit să constataţi existenţa unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte şi Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte, conflict ivit ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești”, se mai arată în comunicat.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here