SANITAS a anulat protestul de la Iași. Municipalitatea nu a aprobat spațiul solicitat de sindicaliști pentru manifestație

Protestul Federaţiei Sanitas, care trebuia să aibă loc astăzi în municipiul Iaşi a fost anulat deoarece Primăria a aprobat un alt spaţiu de desfăşurare a mitingului decât cel solicitat de sindicalişti, adică pietonalul Ştefan cel Mare.

 

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga a precizat că spaţiul solicitat de sindicaliştii Sanitas pentru protest nu a putut fi aprobat deoarece pe pietonalul Ştefan cel Mare în această perioadă are loc un târg dedicat sărbătorilor pascale, iar municipalitatea a indicat esplanada din faţa Prefecturii pentru desfăşurarea acţiunii sindicale.

 

Membrii Federației Sanitas Iaşi doreau să protesteze astăzi, în intervalul 12.00-13.00, în faţa sediului Primăriei, solicitînd între altele regândirea finanțării spitalelor orășenești şi municipale. La 7 aprilie, membrii Sanitas vor picheta ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here