Grecia sfidează pur şi simplu Uniunea Europeană. Au sărbătorit cu mare fast Ziua Independenţei, chiar dacă ar putea intra în faliment

Grecii au sărbătorit, din nou, Ziua Independenţei cu tot fastul cuvenit, după ce, în ultimii ani, evenimentul a fost afectat de politica de austeritate.
Guvernul lui Alexis Tsipras nu s-a putut, însă, bucura prea mult: instituţiile europene i-au dat termen până luni să prezinte un plan detaliat de reforme, pentru a primi noi ajutoare financiare.  În lipsa unor masuri concrete, Grecia poate rămâne, pur şi simplu, fără bani.

De la tancuri şi vehicule blindate până la defilarea gărzii de onoare în uniforme de epocă, nimic nu a lipsit de la parada militară din faţa Parlamentului de la Atena. Doar ploaia a stricat puţin petrecerea, parcă pentru a le aminti grecilor că nu au, totuşi, prea multe motive de bucurie.

Alexis Tsipras şi miniştrii săi rămân, deocamdată, foarte populari, aşa că nu au nevoie de protecţie deosebită. Premierul are, însă, alte probleme iar în discursul său i-a avertizat, voalat, pe cetăţeni că îi aşteaptă vremuri grele.

Tsipras dorea să obţină rapid, din fonduri europene, 1.2 miliarde de euro pentru susţinerea sistemului bancar. Dar miniştrii zonei euro au apreciat că Grecia nu are acces la aceste fonduri, „din motive tehnice”.

Aşa că luni, la reuniunea Eurogrupului, guvernul elen trebuie să-şi convingă partenerii că va trece la reforme economice serioase, pentru ca finanţarea să fie deblocată.

 

 

 

 

 

 

Sursa: antena3

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here