Cercetări unice în lume, într-o peșteră din România

 Cercetătorii români vor avea ocazia să facă parte dintr-un studiu în premieră în lume, într-o locaţie unică în România.

Cercetarea va avea loc în Peştera Gheţarul de la Scărişoara, care are peste zece mii de ani vechime şi pe care Emil Racoviţă o compara cu Antarctica. Studiul care se va desfăşura aici este o premieră mondială şi va analiza microorganismele din gheaţa subterană.

“Încercăm să identificăm microorganismele din Gheţarul Scărişoara, pentru a fi corelate cu clima”, a declarat Corina Iţcuş, de la Institutul de Biologie din cadrul Academiei Române, care a adăugat că speră să se poată stabili astfel inclusiv nivelul precipitaţiilor din ultimii 1.000 de ani.

În plus, aceasta a adăugat că în urma unei expediţii ce a avut loc în februarie în Antarctica au fost colectate un număr de 675 de probe, pe care cercetătorii speră să le poată corela cu rezultatele obţinute în urma analizării microorganismelor din Gheţarul Scărişoara.

 

 

 

 

 

Sursa: libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here