Bobby Păunescu vrea să cumpere studiourile Media Pro de la Buftea

Studiourile Media Pro de la Buftea, deținute în prezent de americanii de la Central European Media Enterprises – CME, sunt în discuții pentru schimbarea proprietarului.

Potrivit informațiilor Paginademedia.ro, Bobby Păunescu (regizor, producător și acționar la B1 TV) discută preluarea studiourilor, împreună cu parteneri americani.

 

Partenerii lui Bobby Păunescu în discuțiile pentru preluarea studiourilor sunt cei de la Film Finances, companie care se ocupă cu asigurarea producțiilor cinematografice independente.

Film Finances este o companie de asigurare a filmelor cu birouri în Statele Unite, Australia, Canada, Africa de Sud, Scandinavia, Germania și China. Film Finances a fost lansată ca urmare a crizei din 1947 din Marea Britanie. Compania oferă în cazul filmelor independente o asigurare că acestea vor fi duse la bun sfârșit de către producător.

 

Central European Media Enterprises (CME) este o companie înregistrată în Bermude şi listată la bursa NASDAQ din New York cu simbolul CETV, precum și la Bursa de Valori de la Praga. Compania a fost înființată de omul de afaceri american Ronald Lauder în anul 1994.

CME deţine în România posturile PRO TV, PRO TV Internațional, Acasă, PRO Cinema, Sport.ro și MTV România.

 

În iulie 2009, CME a cumpărat integral de la Adrian Sârbu divizia MediaPro Entertainment din grupul Media Pro, adică afacerile de producție TV și de cinema. Tranzacția a fost estimată la 97,6 milioane dolari. În acelaşi an, Adrian Sârbu a fost numit Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO) ale CME, funcţii din care a demisionat în 2013

Adrian Sârbu a demisionat, în 2013, din funcţiile de Preşedinte şi Chief Executive Officer (CEO) ale Central European Media Enterprises (CME), pe care le deţinuse din anul 2009.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here