Jaf cu banii din sănătate: Statul a fost înşelat cu milioane de euro

În timp ce zeci de spitale nu au medicamente, personal suficient sau pansamente şi aparatură prin care să fie trataţi pacienţii, corupţii care s-au perindat la conducerea unor insituiţii importante au înşelat statul cu milioane de euro.

Numai într-un dosar privind sistemul infomatic al casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, 47 de milioane de euro s-ar fi scurs din sistem.

Menit să pună ordine în sănătate, Sistemul Informatic al Casei Naţionale de Sănătate a iscat controverse după controverse. În 2013, raportul Corpului de Control al Guvernului scotea la iveală marea fraudă din sistem. Verificările au arătat că au existat întârzieri atât în semnarea contractului pentru implementarea sistemului informatic, deşi oferta era valabilă 60 de zile, cât şi în furnizarea sistemului. Şi mai grav este că în documente apar corecturi şi ştersături cu pastă albă, deşi legea nu permite acets lucru. Totul se întâmpla pe vremea când Lucian Duţă era preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, potrivit România TV.

Implementarea a costat 120 de milioane de euro, fără TVA. Chiar dacă a ajuns să funcţioneze în prezent, Corpul de Control al Premierului spunea, în 2013, că nu este exclusă varianta sifonării a 47 de milioane de euro. Bani cu care se puteau trata 94.000 de pacienţi, în regim de spitalizare continuă, se puteau plăti peste 67.000 de salarii ale medicilor primari sau se puteau dota spitalele cu aproape 1600 de aparate de ventilaţie, cu care pacienţii sunt ţinuţi în viaţă.

Cel care a sesizat primul autorităţile a fost Doru Bădescu, fost preşedinte al Casei de Asigurări. : ,,Erau lucruri care, atunci, mi se păreau strigătoare la cer. Complexitate, sume, proceduri, lucruri ce nu mi se păreau bine făcute. Sumele erau mari, iar funcţionarea sistemului nu era ca un tot”, a spus Doru Bădescu.

În alte ţări s-au cheltuit miliarde de euro, nu milioane, iar sistemele sunt la fel de eficiente ca al nostru. Îi răspunde Lucian Duţă, cel care a şi trecut pe la DNA să dea explicaţii.

Direcţia Naţională Anticorupţie a început urmărirea penală în acest caz.

 

 

 

 

 

 

Sursa: rtv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here