VIDEO. O viață împlinită în jumătate de trup. Povestea omului născut fără mâini și fără picioare

Nick Vujicic, în vârstă de 32 de ani, a venit pe lume în anul 1982 în Australia. Deoarece s-a născut fără brațe și fără picioare, perioada copilăriei a fost foarte dificilă pentru el: era hărțuit permanent de colegi, așa că la 10 ani a încercat să se sinucidă. Acum, Nick a devenit celebru în toată lumea ca vorbitor motivațional. A călătorit în zeci de țări, iar discursurile sale, ținute uneori în săli mari cât stadioanele, au un succes uriaș, relatează BBC.

Dizabilitatea sa fizică, cunoscută drept sindromul tetra-amelia, este o afecțiune congenitală extrem de rară caracterizată prin absența celor 4 membre. Nick are doar un mic picior sub șoldul stâng, care îl ajută să își păstreze echilibrul.

„Când m-au văzut, doctorii le-au spus părinților „ne pare rău, nu avem nicio explicație”. Și chiar până în ziua de astăzi a rămas un mister. A fost dificil în copilărie, chiar și în adolescență, să înțeleg că adevărata mea valoare nu e determinată de faptul că am brațe și picioare sau de cât de mulți prieteni am. Am luat-o încet și am realizat că suntem cu toții diferiți și că nu am de ce să fiu ceva ce nu sunt”, a povestit Nick pentru sursa citată.

Încrederea nu i-a venit în mod natural. A crescut în Melbourne, Australia, unde a fost hărțuit în școală de colegii săi, iar mult timp s-a luptat cu depresia. Când avea doar 10 ani a încercat să se sinucidă. De-a lungul timpului, tânărul a învățat să adopte o atitudine pozivită. La vârsta de 17 ani, o discuție cu omul de serviciu din liceul său l-a inspirat să devină vorbitor motivațional. Îngrijitorul s-a uitat la el și i-a spus: „Tu o să le vorbești oamenilor. O să le vorbești despre povestea ta”. Nick i-a răspuns că el nu are nicio poveste, dar omul l-a contrazis: „Ba da, ai”.

La 17 ani, adolescentul și-a înființat propria organizație non-profit, numită „Viața fără membre”. La 21 de ani a terminat facultatea, specializându-se în comerț. Apoi a devenit vorbitor motivațional și a început să țină discursuri în toată lumea, concentrându-se pe provocările persoanelor cu dizabilități, pe speranță, pe găsirea unui scop în viață și pe problemele adolescenților.

 

 

„A fost o experiență incredibilă să sar din avion de la 4.100 de metri”

Deși multe dintre lucrurile pe care trebuie să le facă în fiecare zi sunt o provocare pentru el, ca de exemplu să se spele pe dinți, Nick a învățat să desfășoare în mod independent o serie de activități: poate să scrie la calculator, să apuce lucruri cu ajutorul degetelor de la picior și chiar să lovească o minge. Nick spune despre el că este „dependent de adrenalină”, înoată regulat și a făcut chiar și parașutism.

„Pentru că nu am brațe și picioare care să mă tragă în jos, practic plutesc, ca o vestă de salvare. Am învățat cum să mă mișc în piscină și chiar în ocean, pe placa de surf”, a povestit el.

„A fost o experiență incredibilă să sar din avion de la 4.100 de metri. Experiența căderii libere a fost una dintre cele mai eliberatoare experiențe. Pentru mine a fost foarte distractiv, chiar iubesc adrenalina. Dar nu am să repet experiența. Pentru că acum sunt tată”, a declarat Nick în interviul pentru BBC.

Tânărul locuiește acum în California alături de soția sa, Kanae, și de fiul lor de 2 ani. Soția sa va naște în 2015 al doilea copil al cuplului.

 

Nick Vujicic

 

Până acum, Nick a vorbit în fața a peste 3 milioane de oameni din 60 de țări de pe 5 continente.
A susținut și discursuri adresate oamenilor de afaceri sau elevilor:„Întotdeauna o să ai obstacole. Când trăim într-o lume atât de competitivă, e foarte ușor să te convingi pe tine însuți să nu mai încerci încă o dată. E foarte ușor să te convingi să nu faci nimic nou. Însă nu trebuie să îți fie frică de eșec. Chiar dacă eșuezi, nu ești un ratat. Eșecul este educație”.

În ceea ce îi privește pe oamenii cu dizabilități, Nick este de părere că cel mai important este ca diferite companii să îi inspire pe aceștia să fie creativi, nu doar să le ofere scaune rulante. Una dintre cele mai mari mulțumiri ale sale este că, atunci când îl văd, oamenii își spun „Uau, eu oare de ce mă plâng?”.

„Dacă alți oameni încearcă să își urmeze visul, atunci am să încerc și eu să fac tot ce pot. Multe persoane care se uită la oamenii de succes uită că toți începem de la zero. Așa că nu trebuie să îți fie frică de muncă, nu trebuie să îți fie frică să încerci și nu trebuie să fii timid, nu trebuie să îți fie rușine de nimic. Încearcă și nu știi niciodată pe cine ai putea să inspiri la rândul tău”, a mai arătat Nick.

 

 

 

 

 

Sursa: greatnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here