O dată în viaţă: Ziua cu trei evenimente rare

Ziua de vineri, 20 martie, este una cu trei evenimente rare, o potrivire care poate fi experimentată o dată în viaţă. Astăzi au loc o eclipsă de Soare, o super-Lună şi echinocţiul de primăvară.

Super-Luna – sau luna la perigeu – este un fenomen care apare atunci când Luna plină (sau Luna nouă) ajunge pe orbita sa la cea mai mică distanţă faţă de Terra şi apare mult mai mare decât în celelalte nopţi. În general, se produc între trei şi şase super-Luni pe an.

Echinocţiul marchează acel moment din fiecare an când ziua şi noaptea au durate egale, la jumătatea intervalului dintre ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai lungă dintr-un an. Momentul echinocţiului este marcat primăvara şi toamna.

Deşi eclipsa solară de vineri – care în România va fi una parţială – nu va fi influenţată de celelalte două momente astronomice, specialiştii în domeniu spun că se întâmplă destul de rar ca ele să se producă în aceeaşi zi.

Cele trei fenomene – echinocţiu, super-Lună şi eclipsă solară – se vor produce din nou în aceeaşi zi, în acest secol, în anii 2053 şi 2072, scrie Mediafax.

Eclipsa parţială de Soare de vineri va începe în jurul orei 10.40, va avea maxima în jurul orei 11.56 şi se va încheia la 13.05, cu o durată medie pentru România de două ore şi 20 de minute. Acoperirea Soarelui de către Lună va varia în funcţie de locul observaţiei, fiind mai scăzută în sudul ţării şi mai ridicată în nord. Procentul de acoperire a Soarelui va fi situat între 40 şi 55%, potrivit cifrelor furnizate de specialiştii Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

 

 

 

 

 

Sursa: stiripesurse

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here