Mircea Cosma, despre cumnatul lui Ponta: Nu l-am vazut în viața mea pe Iulian Herțanu, nu îl cunosc

Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a declarat, joi, la ieșirea din sediul DNA Ploiești, unde a dat declarații în fața procurorilor, că nu-l cunoaște pe cumnatul premierului Ponta, Iulian Herțanu și că nu l-a văzut pe acesta niciodată.

Mircea Cosma a dat declarații timp de aproape trei ore în dosarul în care cumnatul premierului a fost arestat pentru deturnare de fonduri europene, la intrarea în sediul instituției afirmând că ”la momentul în care s-a ținut licitația pentru lucrările de canalizare din Comarnic, el se afla în spital”.

Ulterior, la ieșirea de la DNA, Cosma a spus, răspunzând unor întrebări, că nu-l cunoaște pe Herțanu și că presiuni cu privire la câștigarea contractului de la Comarnic de către SC Grossman se puteau face doar la Hidro Prahova. ”Nu l-am văzut în viața mea și nu-l cunosc”, a afirmat Cosma cu privire la Herțanu.

Cumnatul premierului, Iulian Herțanu, și omul de afaceri Vladimir Ciorbă se află în arest preventiv, aceștia fiind urmăriți penal într-un dosar instrumentat de DNA Ploiești, care vizează mai multe infracțiuni, printre care și cea de deturnare de fonduri europene.

În același dosar, directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, este arestat la domiciliu, în timp ce alte cinci persoane sunt urmărite penal sub control judiciar — deputații Sebastian Ghiță și Vlad Cosma, președintele CJ, Mircea Cosma, fostul consilier județean, Mihail Coman și omul de afaceri Liviu Munteanu.

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here