Închisoare pentru 62 de vameşi şi poliţişti cercetați în cazul mitei din Vama Siret

62 de polițiști și vameși suceveni au fost condamnați la închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aceștia au fost cercetați în cazul mitei din Vama Siret. Potrivit rechizitoriului, aceștia au fost condamnați pentru că au pretins și primit peste 900.000 de euro de la mai multe persoane care au trecut prin vamă în perioada 2010 – 2011. Și nu oricum, ci cu mărfuri de contrabandă – țigări, motorină sau băuturi alcoolice, aduse din Ucraina.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis să-i condamne pe 48 de poliţişti de frontieră la câte 5 ani de închisoare cu executare şi pe alți 14 la câte doi ani cu suspendare.

Condamnat a fost și fostul sef al punctului de trecere a frontierei Siret, care va sta după gratii 5 ani.

 

Unii dintre vameşii şi poliţiştii s-au predat deja la sediul IPJ Suceava, iar alţii la poliţiile din localităţile de domiciliu, în timp ce unii dintre ei au fost ridicaţi de către poliţişti de la domiciliu, toţi fiind duşi la Penitenciarul Botoşani.

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here