Grecia se teme că rămâne fără bani la sfârșitul lunii

Premierul elen, Alexis Tsipras, și-a exprimat temerea că Grecia va rămâne fără bani la sfârșitul lunii, afirmă jurnalul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) în ediția sa de duminică. Prin urmare, grecii trebuie să fie pregătiți că indemnizațiile și pensiile funcționarilor nu vor fi achitate integral la sfârșitul lunii martie, adaugă cotidianul liberal.

 

Liderul Stângii Radicale din Grecia, aflat la putere de aproape două luni, i-a făcut cunoscute temerile sale președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, în cursul întrevederii avute vineri la Bruxelles, precizează FAZ.

„Tsipras are nevoie urgent de bani”, a declarat Martin Schulz pentru jurnal. „Pentru aceasta, trebuie să convingă Eurogrupul (reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro) și BCE (Banca Centrală Europeană) de voința sa de a întreprinde reforme, iar asta chiar de săptămâna viitoare”, a adăugat social-democratul german.

 

Alexis Tsipras cere ca BCE să majoreze plafonul obligațiunilor pe termen scurt pe care le poate contracta Grecia „de la două la trei miliarde de euro”, conform sursei amintite.

Martin Schulz și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-au îndemnat vineri pe șeful guvernului elen să trimită săptămâna viitoare o scrisoare Eurogrupului în care Atena să își ia angajamentul pentru un program de privatizări și asigurarea mai bună a strângerii impozitelor.

Premierul grec și-a luat unele angajamente în acest sens, însă fără prea multe detalii, scrie jurnalul german, în contextul în care negocierile dintre Atena și creditori, în fruntea cărora se află Uniunea Europeană, întârzie și sunt tot mai dificile.

 

Grecia, supusă presiunilor, trebuie să facă față în martie unor importante scadențe financiare, în special față de Fondul Monetar Internațional (FMI), unul dintre principalii săi creditori.

Atena a rambursat vineri o nouă tranșă de împrumut în valoare de 336 de milioane de euro, însă trebuie să achite până la sfârșitul lunii încă 896 de milioane de euro acestei instituții financiare, în cadrul rambursării celor 240 de miliarde de euro acordate împrumut țării cu începere din 2010.

 

Capacitatea de finanțare a Greciei este limitată, pentru că nu poate împrumuta de pe piețele de termen lung și mediu, iar achitarea unei tranșe de împrumut în valoare de peste șapte miliarde de euro din partea creditorilor săi depinde de punerea în aplicare de reforme de către guvernul stângii radicale.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here