Deputatul rus Nikolai Valuev, fost campionat mondial la box profesionist, categoria grea, în versiunea WBA, va vizita pe 14 martie Găgăuzia, regiune aflată în plină campanie electorală pentru alegerea bașcanului.
Potrivit gagauzinfo.md, deputatul va avea pe 14 martie o întâlnire cu Irina Vlah și alegătorii din regiune. Ulterior, el se va deplasa la Ciadîr-Lunga, acolo unde va participa la o așa-zisă „Sărbătoare a boxului”.
Vizita lui Valuev vine după ce la 10 martie, alți trei deputați ruși s-au aflat în Găgăuzia, manifestându-și în mod clar susținerea pentru Irina Vlah, în cursa pentru funcția de bașcan al regiunii autonome.
Nikolai Valuev este deputat din partea Partidului „Rusia Unită”, al președintelui rus Vladimir Putin. El a fost campion mondial la box profesionist, categoria grea, în versiunea WBA, până în 2009, când a pierdut în fața britanicului David Haye.
(Sursa: independent.md)