Profesorii şi-ar putea primi în sfârşit majorările promise în 2008 şi anulate de Boc. Marea problemă: cine a votat noua lege

Dascălii trag speranţe. Aleşii din comisia de învăţământ au votat, marţi, o lege prin care statul ar trebui să le plătească tuturor majorările promise în anul 2008 şi anulate apoi de guvernul Boc.

Apare însă o problemă. Mulţi dintre parlamentarii care s-au declarat pentru sunt şi ei profesori şi au de recuperat bani de la stat.

Toţi cei aproximativ 250 de mii de profesori angajaţi în sistemul de învăţământ în 2008 ar trebui să primească majorări salariale, conform iniţiativei unui parlamentar.

Cristian Adomnitei, pe atunci ministru al Educaţiei, s-a angajat să le majoreze leafa cu până la 50%. Majorările nu au mai fost însă acordate pentru că guvernul Boc a anulat legea. O parte dintre dascăli au dat în judecată statul şi au câştigat. Parlamentarii vor acum să beneficieze de banii promişi şi cei care nu au obţinut decizii favorabile în instanţă.

„Este corect ca şi cei care nu au îndrăznit să deschidă procese, poate timoraţi de o bătălie cu sistemul juridic, să poată să beneficieze de acelaşi tratament”, a spus deputatul PNL Raluca Ţurcan.

Din cei 27 de aleşi care ţin partea dascălilor, 12 sunt profesori. Inclusiv fostul ministru Doina Până.

„Eu am dat statul în judecată şi mi-am recuperat acele drepturi. E vorba despre nişte majorări care nu s-au dat la un moment dat”, a spus deputatul PSD Doina Până.

Şi liberalul Radu Zlaţi are de luat o anumită sumă. „Mai bine mai târziu decât niciodată. Dacă nu aş fi considerat că intru în conflict de interese, aş fi votat-o. Se face o reparaţie morală, dar nu asta contează, ci reparaţia financiară”, a spus deputatul PNL Radu Zlaţi.

„Nu suntem în conflict de interese dacă votăm în sprjinul profesorilor, noi fiind profesori”, a spus deputatul PSD Anghel Stanciu.

Reprezentanţii ministerului Educaţiei sunt de acord cu decizia luată marţi, dar au avertizat că trebuie să existe şi bani la buget pentru adoptarea ei. Deocamdată nu a calculat nimeni suma totală care ar trebui suportată de stat.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here