Lucrările pe axa Sud a Iașului, în grafic. Sunt șanse ca tronsonul Podu Roș – Nicolina – CUG să fie finalizat la termen

Foto: Ziarul de Iași

Lucrările de modernizare a liniilor de tramvai pe tronsonul Podu Roş – CUG şi a pasajului rutier Nicolina au început de aproape două săptămâni, muncitorii lucrând în ritm alert. În acest mod, până la sfârșitul verii sunt șanse ca lucrarea să fie finalizată.

 

Pe axul drumului au fost montate noile şine de tramvai, executându-se şi lucrări de armătură. De asemenea, a fost decapată o bună parte din vechea cale de rulare, cea dinspre Podu Roş. Conform informaţiilor oficiale, sunt şanse ca proiectul să fie dus la bun sfârşit în termenul stabilit – vara acestui an. Până în prezent, au fost montate noile linii de tramvai dintre CUG şi pasajul Nicolina, arată „Ziarul de Iași”.

 

Foto: Ziarul de Iași

După ce vor fi finalizate toate lucrările, RATP intenţionează să reintroducă tramvaie care să facă legătura între CUG, Nicolina şi zona centrală a oraşului. În acest an, pe şoseaua Nicolina vor fi definitivate peroanele aferente staţiilor de tramvai, pista de biciclişti, semnalizarea şi marcajele rutiere. De asemenea, pe str. Nicolina vor fi finalizate trotuarele din zona Lidl – Pod Nicolina, pista de biciclişti prin aplicarea stratului de uzură şi a vopselei roşii, precum şi stratul de uzură pentru zona Belvedere – Podu Roş. În zona Podului Nicolina vor fi amenajate cinci peroane pentru staţiile de tramvai şi vor fi finalizate semnalizarea şi marcajul rutier. La liniile de tramvai urmează a fi montat firul de contact şi finalizate lucrările de suprastructură din zona Lidl – Podu Roş.

 

Proiectul „Dezvoltare şi reabilitare arteră funcţională Sud” presupune înlocuirea a 8 kilometri linie simplă de tramvai, reabilitarea reţelei stradale pe o suprafaţă de 66.000 metri pătraţi, modernizarea trotuarelor pe 30.000 metri pătraţi şi realizarea unei piste de biciclete cu o lungime de patru kilometri. Proiectul trebuie finalizat în acest an, mare parte din bani fiind fonduri europene nerambursabile.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here