Teroriștii din Boko Haram au jurat supunere grupării Statul Islamic. Peste zece mii de crime violente au la activ

Statul Islamic câştigă noi aliaţi. Gruparea teroristă Boko Haram, care activează în nordul Africii, a anunţat că se supune autorităţii Statului Islamic. Jihadiştii îşi extind astfel influenţa în nordul Africii, ceea ce ar putea duce la crearea unui cordon islamist radical pe întreaga linie de sud a Mării Mediterane.

 

Gruparea Boko Haram, care luptă pentru a da jos guvernul din Nigeria şi înfiinţarea unui stat islamic în Africa sahariană, care ar trebui să cuprindă Nigeria, Niger, Camerun şi Ciad, este mai puţin influentă ca Statul Islamic, dar este la fel de atroce. Gruparea islamistă comite aproape zilnic crime şi răpiri în nord-estul Nigeriei, într-o campanie de violenţe care a intrat deja în cel de-al şaselea an.

 

Boko Haram a fost implicată în 10.000 de morţi violente anul trecut, potrivit institutului american Foreign Relations.

 

În timp ce presa din toată lumea vorbea, la începutul lunii ianuarie anul acesta, de atacurile de la Paris şi de legăturile teroriştilor cu grupările jihadiste Al-Qaida şi Statul Islamic, în Africa semăna moartea o altă organizaţie teroristă. Militanţii Boko Haram au atacat un oraş din nordul Nigeriei şi, potrivit presei nigeriene, au masacrat două mii de oameni.

 

Pe de altă parte, începând din vara anului trecut, întreaga lume este înfricoşată de atrocităţile comise de organizaţia Stat Islamic. Rând pe rând, teritorii numeroase din Irak şi Siria cad aproape fără nicio împotrivire în mâinile jihadiştilor. Scopul declarat al jihadiştilor – să preia controlul asupra tuturor musulmanilor din regiunea Levant, adică asupra Iordaniei, Israelului, Teritoriilor Palestiniene, Libanului, Ciprului şi asupra unei regiuni din sudul Turciei.

 

Este, în prezent, cea mai bogată organizaţie teroristă din lume, cu un buget de peste două miliarde şi jumătate de euro.

 

Între timp, armata irakiană şi-a intensificat ofensiva în nordul ţării împotriva grupării teroriste Statul Islamic. Lupte dure se dau în preajma oraşului Tikrit, ocupat de jihadişti în iunie anul trecut.

 

Ajutate de miliţiile şiite şi de trupe iraniene, forţele irakiene au recucerit sudul oraşului Tikrit. Cel puţin 30 de mii de soldaţi au fost trimişi în campania pentru recucerirea oraşului aflat nu departe de capitala Bagdad. 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here