Filmul sinuciderii judecătorului vâlcean Emil Marina stârneşte speculaţii

Teoriile care au fost lansate la câteva zile de la sinuciderea, la Craiova, a judecătorului Emil Marina, sunt contrazise de măsurători. Psihologul criminalist Tudorel Butoi explică de ce probele clare desfiinţează orice supoziţie bazată pe iluzia optică.

S-a speculat faptul că poliţiştii nu ar fi avut niciun fel de pregătire psihologică sau abilităţi de negociere, însă psihologul criminalist Tudorel Butoi spune că scena s-a petrecut foarte rapid, iar cei doi agenţi au fost luaţi prin surprindere. “Poliţiştii au fost luaţi prin surprindere. Au spus unii că s-ar vedea în filmare că poliţiştii îl aruncă, dar se constată, din măsurarea traiectoriei de precipitare că a fost o cădere din elan propriu, deci s-a aruncat, nu a fost împins”, explică Tudorel Butoi, care a folosit cazul pentru a le explica studenţilor la psihologie că expertiza psihologică trebuie să fie susţinută de probatoriu, iar martorii, chiar dacă sunt de bună credinţă, pot avea şi probleme de percepţie. Subiectul a fost dezbătut astăzi, la Conferința Națională cu tema “Pe scena criminalității actuale”, care se desfăşoară în acest weekend, la Bucureşti.

Judecătorul Emil Marina s-a sinucis marţi, 3 martie 2015, în cartierul Ostroveni, din municipiul Râmnicu Vâlcea, aruncându-se de pe terasa unui bloc. Apropiaţii judecătorului au declarat că magistratul ar fi suferit de curând o depresie profundă. Ultimii care l-au văzut în viaţă au fost doi politişti, care au apucat să urce pe terasa blocului, dar nu l-au mai putut salva.

Judecătorul a stat cel puţin 20 de minute pe terasa blocului de 10 etaje, iar un martor a declarat că din gesturi ar fi reieşit că era extrem de tensionat. Martorul, un bărbat care l-a zărit din blocul vecin, povesteşte că judecătorul a fumat 10-15 ţigări, una după alta, şi era foarte agitat. Bărbatul şi-a rugat soţia să sune la 112 şi a început să filmeze scenele care urmau să se transforme într-o dramă.

Dispeceratul Poliţiei a trimis la locul indicat de martor cel mai apropiat echipaj de la Ordine Publică, format din doi agenţi care, însă, au ajuns prea târziu şi nu l-au putut salva.

Martorul susţine că politiştii ar fi apucat să discute cu judecătorul. „Chiar în momentul în care a încercat să se arunce – e pe filmarea respectivă -, se vede cum un poliţist încearca să-l prindă şi nu a mai avut timp. A fost la câţiva centimetri. La un moment dat, după ce au stat de vorbă, dânsul a ţâşnit şi a sărit de pe bloc. Dânsul cumva i-a ocolit, poliţiştii au încercat să-l convingă să se oprească”, spune martorul. Din felul în care s-a produs evenimentul reiese că magistratul a premeditat totul: a ales un cartier cu clădiri înalte şi a intrat în prima scară a cărei uşă a găsit-o descuiată. „A spart geamul sus, ca să iasă pe bloc. Nu l-am văzut niciodată pe aici”, a declarat un alt martor. Cunoscuţii judecătorului în vârstă de 54 de ani spun că era abătut în ultima vreme şi nu vorbea despre problemele care-l măcinau.

În prima zi a conferinţei, profesorul Tudorel Butoi a vorbit despre Expertiza în psihologia clinică și judiciară, ca mijloc de probă, fiind urmat de Kiss Csaba, care a vorbit despre Implicarea minorului în acte de violență, şi Monica Pocora, Drept penal. În cea de-a doua zi a conferinței, criminologul Dan Antonescu va descrie punctele comune ale unor crime legate în special de violența conjugală. Într-o prezentare cu titlul “Tiparele unor crime “cu repetiție” – puncte comune ale unor tragedii care s-ar putea evita”, Dan Antonescu va analiza diversele contexte în care se pot produce astfel de tragedii, exemplificând chiar cu ultimele incidente care au fost în atenția presei în luna februarie. Expunerea criminologului în cadrul conferinței va avea caracter interactiv, astfel încât participanții ar putea primi răspunsuri valoroase la întrebări legate de cazurile care vor fi prezentate. Chestorul Gheorghe Popa, rector al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, va vorbi despre “Rolul criminalisticii în activitatea judiciară și medicală”. În cadrul prezentării, specialistul va expune ultimele invenții în domeniu, explicând importanța noilor metode de lucru. De asemenea, Ion Duvac va susține o prelegere cu tema Psichological Profiling – analiza psihologica si criminologica a fenomenului terorist contemporan.

 

 

 

 

 

 

Sursa: jurnalul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here