Desemnată cea mai bună din lume, a ales să se întoarcă acasă şi să predea: „Nu mă interesează banii sau faima!”

Ştefania Ursică, medaliată cu aur la Olimpiada internaţională de Geografie din 2012, a ales să revină acasă după terminarea facultăţii şi să predea la Colegiul Naţional ‘Mihai Viteazul’ din Sfântu Gheorghe, unde a absolvit.

Ştefania a mărturisit că nu o interesează nici banii şi nici faima, dorinţa ei fiind să insufle copiilor dragostea de natură şi geografie, asemenea fostului ei profesor, Ion Răduţă, căruia îi datorează în bună parte realizările ei.

   Nu mă interesează nici faima, nici banii, nici laudele. Şi vă spun sincer că aş plăti pe cineva să facă cu tot sufletul ceea ce vreau eu să fac în viitor, anume ceea ce a făcut şi profesorul meu (…) Fiecare copil a fost influenţat, mai mult sau mai puţin, de un adult, iar profesorul meu, un om cu inteligenţă, experienţă şi răbdare, a fost acela care a găsit în mine şi ultimul strop de voinţă pe care eu nu ştiam că îl mai am. Omul acesta nu a renunţat niciodată şi a reuşit să scoată din mine tot ce-i mai bun”, a declarat Ştefania Ursică, citată de Agerpres.

Ea a menţionat că mulţi nu au înţeles alegerea de a reveni în Sfântu Gheorghe după terminarea în doar doi ani a Facultăţii de Geografie şi Geologie din Iaşi.

   Când am venit acasă cu medalia de aur de la Olimpiada internaţională de Geografie, mă aşteptau jurnaliştii şi întrebau ce urmează? O să descoperi o planetă, un univers paralel? (…) Eram cea mai bună din lume la Geografie (…) Mulţi nu mă înţeleg şi mă întreabă de ce nu am plecat în străinătate să câştig bani, de ce nu lucrez într-o universitate, să fac proiecte, să fac carieră (…) Nu au înţeles dulceaţa călătoriei, se uită numai la rezultat (…) Munca înseamnă, de fapt, călătorie, care e mai dulce decât destinaţia în sine”, a mai spus Ştefania Ursică.

Tânăra, în vârstă de aproape 22 de ani, crede că geografia este ‘regina tuturor ştiinţelor’ şi că meseria de dascăl este, poate, cea mai frumoasă din lume.

    A fi profesor e cel mai nobil lucru (…) Mă întreabă lumea – este o meserie grea? Cu siguranţă. Îţi plac copiii? Nu toţi, nu există clasă în care să nu fie măcar un copil dificil, dar sunt tot felul de motive (…) Şi să nu uităm că profesorul se naşte să schimbe vieţi (…) Având ore puţine reuşesc să le pregătesc cu imagini, iar copiii de la clasele mici, în sinceritatea lor, ştiţi ce exclamă când văd atâta frumuseţe a naturii? ‘Doamne Dumnezeule!’ şi nu cred că aş putea să găsesc o expresie mai potrivită”, a adăugat Ştefania Ursică.

Să fii curajos, să nu te dai bătut şi să fii recunoscător pentru ceea ce Dumnezeu îţi oferă, sunt sfaturile pe care Ştefania Ursică le-a dat tinerilor prezenţi marţi seară la festivitatea de lansare în judeţul Covasna a programului de educaţie şi dezvoltare persoanală The Duke of Edinburgh’s International Award.

    Vă îndemn să fiţi curajoşi. Curajos înseamnă să intri în ring, să te lupţi. Te murdăreşti, o să cazi, sângerezi, dar dacă ai credinţă, o să cazi de zece ori şi o să te ridici de 20 de ori (…) Şi să cultivaţi poate singurul răspuns pentru fiecare zi pe care o urmaţi şi anume recunoştinţa”, a conchis profesoara Ştefania Ursică.

 

 

 

 

 

Sursa: voceatransilvaniei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here