Trafic și consum de droguri lângă casa președintelui Iohannis

 Mai mulţi copii suspectaţi a fi intoxicaţi în urma consumului de droguri au ajuns în ultimele zile la Secţia Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Sibiu. Elevii de 14-17 ani au recunoscut senin că fumează marijuana sau că prizează cocaină.

Numai în ultima săptămână au fost aduşi patru copii la spital având semne de intoxicaţie. Ajunşi la “Urgenţe”, ei au declarat că au consumat droguri.

Doi dintre ei susţin că au fumat marijuana, unul a spus că a “tras o ninja” – o ţigară etnobotanică, altul, – spun asistentele de la Urgenţe – ar fi prizat cocaină.

Medicul Ioana Mătăcuţă, specialist la Spitalul de Pediatrie Sibiu, spune că a căutat pe Internet să vadă ce conţine acea ţigară numită “ninja” pentru a şti ce tratament să îi aplice elevului internat.

Profesorii nu au fost anunţaţi

“În general, copiii recunosc că s-au drogat, însă nu spun de unde au procurat drogul. De fiecare dată e aceeaşi poezie – de la un băiat din cartier al cărui nume nu-l ştiu”, a spus medicul. Dintre elevii suspectaţi că s-au intoxicat în urma consumului de droguri, doi sunt de la Şcoala nr. 4. Unitatea de învăţământ este la doi paşi de casa preşedintelui României, Klaus Iohannis, ba chiar el votează acolo la alegeri.

Directorul de acolo pretinde că nu ştie nimic despre asta. “Nu am fost anunţată de cei de la spital sau de la poliţie şi nici de părinţi. Nu stiu nimic!”, spune profesorul Gabriela Maniu, încercând să salveze imaginea şcolii pe care o conduce.

La Şcoala nr. 13 directorul adjunct Ion Moise a chemat ambulanţa marţi pentru a salva o elevă de clasa a VII-a, căreia i se făcuse rău după o ţigară ciudată. Acum aşteaptă foaia de internare pentru a putea afla ce anume a fumat eleva de 14 ani.

Anchetatorii nu ştiu nimic

La Agenţia Naţională Antidrog nu se ştie nimic despre acest subiect şi nici la Poliţie. Sebastian Veştemean, şeful Biroului de Combatere a Crimei Organizate Sibiu, este liniştit cugetând că nu au elevii bani pentru cocaină, doar se laudă că prizează, dar nu este un adevăr.

“Nu se poate depista o reţea aşa uşor. Nu pot să vă spun dacă avem sau nu în lucru un dosar”, afirmă poliţistul. În schimb, asistentele de la “Urgenţe” ne-au spus că un copil a fost sunat chiar în timpul consultului medicat de cel care i-a vândut drogurile, pentru a se asigura că nu divulgă sursa.

 

 

 

 

Sursa: libertatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here