Tânăra ucraineancă care se afla împreună cu Nemţov în noaptea crimei se ascunde împreună cu mama ei

Tânăra ucraineancă în vârstă de 23 ani Anna Duriţkaia, care a fost martora uciderii opozantului rus Boris Nemţov la Moscova, a plecat în Ucraina după trei zile de interogatorii în Rusia şi se ascunde împreună cu mama ei.

Actriţă şi model, Duriţkaia şi-a şters conturile de pe reţelele de socializare şi nu răspunde la telefon. La scurt timp după ce a ajuns la Kiev, pentru a o calma pe mama ei, cele două şi-au părăsit discret apartamentul, asediat de presă încă din noaptea de vineri spre sâmbătă, când a avut loc asasinatul, relatează Los Angeles Times.

 

Duriţkaia a declarat pentru postul de televiziune independent Dojd că a fost ţinută într-un virtual arest la domiciliu după asasinarea lui Nemţov, pe un pod din Moscova, în apropiere de Kremlin.

Ea a făcut aluzie şi la teama ei că anchetatorii încearcă să clasifice uciderea carismaticului politician drept o „crimă comisă din pasiune”.

 

Presa oficială rusă o descrie pe Duriţkaia drept o tânără îngrozită expusă consecinţelor periculoase ale unei legături amoroase cu un inamic al Rusiei, o versiune care se potriveşte cu teoriile anchetatorilor privind asasinarea lui Nemţov.

În declaraţiile oficiale şi rapoartele prezentate de presa oficială, anchetatorii susţin că verifică o intrigă străină menită să destabilizeze Rusia sau un act de terorism al fundamentaliştilor islamici în numele cecenilor sau altor musulmani din Caucaz. Suspiciunea se îndreaptă şi înspre naţionaliştii ucraineni sau personalităţile ruse din opoziţie care ar fi încercat să creeze un martir pentru o cauză pe care Kremlinul o consideră fără speranţă.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here