Titus Leonida continuă să-şi mănânce liniştit pensia, ignorând ziariştii care l-au întrebat ce îşi mai aminteşte de „experimentul Piteşti”. Alături de Ţurcanu şi Martinuş, Leonida a fost unul dintre sadicii din celula ororilor, „camera 4 spital”. Descoperiţi, în paralel, povestea fostului deţinut Octav Bjoza şi a iubitei sale, Carmen.
Unul e fost deţinut politic, celălalt fost torţionar, amândoi sunt ieşeni, sunt în viaţă şi poate s-au întâlnit pe stradă fără să ştie unul de celălalt. Titus Leonida, unul dintre locotenenţii sângerosului Eugen Ţurcanu, din celebrul „Experiment de la Piteşti”, continuă să-şi vadă de bătrâneţea liniştită într-un bloc din cartierul Tătăraşi. Are peste 80 de ani, dar 7est l-a găsit într-o formă bună, tocmai când ieşea din casă. A refuzat să dea declaraţii, trecând nepăsător pe lângă reporter. „Un vecin mi-a spus că a citit mai multe despre ce-a făcut Leonida în tinereţe, dar mie nu-mi vine să cred, e un bătrânel liniştit”, afirmă un locatar de pe strada Ciurchi, unde locuieşte fostul torţionar Titus Leonida.
Nu discută
În urmă cu 8 ani, el fusese descoperit de ziariştii ieşeni şi atunci, ieşit din casă în pijama, încercase să-şi nege trecutul, spunând că „ce a făcut Ţurcanu este adevărat, dar restul e legendă”. Titus Leonida, nominalizat printre cei trei „reeducatori” feroce de la Piteşti, afirma, în 2005, că aşa erau vremurile atunci: „Dacă trăiam la Berlin, eram cu Hitler, dacă trăiam la Moscova, eram cu Stalin”.
Acum, în 2013, fotografiat într-o cămaşă albă imaculată, Titus Leonida nu mai are nimic de comentat. „Acum e mai bolnav, ştiu că se duce des să-şi facă analizele. Am auzit de grozăviile lui prin puşcării, dar n-aş prea crede”, ne spune un vecin.
Titus Leonida, nominalizat printre cei trei „reeducatori” feroce de la Piteşti, îşi trăieşte acum bătrâneţea, liniştit, într-un bloc din Ciurchi
“Camera 4 spital”
Dar numele lui apare în cărţile de istorie, în studiile aprofundate despre puşcăriile comuniste. Fost legionar, Titus Leonida a fost închis la Piteşti, fiind identificat printre primii care au aderat la echipa lui Eugen Ţurcanu, torţionar care acţiona cu concursul Securităţii.
Cele mai înfiorătoare fapte aveau loc în celula denumită “Camera 4 spital”, unde lider era Ţurcanu, fost legionar. În acea cameră aveau loc “şedinţe de reeducare” prin tortură şi anihilarea conştiinţei de sine. “În afară de Ţurcanu, mai erau doi bătăuşi cu puteri depline, un individ sadic, pe nume Martinuş, şi un altul, la fel de fioros, care se numea Titus Leonida”, este mărturia unuia dintre cei care au trecut prin “Camera 4 spital”, fostul deţinut politic Gheorghe Cantemir. “Am fost bătut până la leşin. Deţinuţii stăteau nemişcaţi sub paturi, în poziţii incomode şi acolo mâncau direct din gamele, cu mâinile strânse la spate”, îşi aminteşte Cantemir.
Săltat din cămin
Tot în acei ani era ridicat de pe stradă studentul ieşean Octav Bjoza, care aderase la o mişcare de rezistenţă împotriva comuniştilor. Acum, de-o seamă cu Titus Leonida, Bjoza este preşedintele Asociaţiei Deţinuţilor Politici. Destinul său este unul paralel cu al torţionarului, povestea sa fiind o impresionantă lecţie de viaţă. “Am cunoscut 10 oameni care au trecut pe la Piteşti. Unul singur, Negrescu Fag, mi-a vorbit despre ce-a fost acolo. Trecuseră 10 ani de când ieşise şi tot îi tremura vocea de groază. Ceilalţi au refuzat orice discuţie”.
Octav Bjoza fusese condamnat la 15 ani de închisoare, dar a fost eliberat în 1962, după patru ani. “M-au ridicat după ultimul examen, m-au urmărit doi tipi până la cămin, în spatele Teatrului Naţional. Le-am spus colegilor că s-ar putea să nu ne mai vedem şi n-a durat mult şi portarul m-a anunţat că sunt căutat de cineva”, îşi aminteşte fostul deţinut. L-au urcat într-un Land Rover recarosat, unde-l aştepta câte un ofiţer în dreptul fiecărei roţi. “În maşină mi-au scos cureaua, şireturile de la pantofi şi m-au legat la ochi. M-au băgat într-o celulă a Securităţii, pe Copou, din care n-am ieşit trei zile şi trei nopţi”, mai spune Octav Bjoza.
Octav Bjoza era student la Iaşi, la Geografie. Aderase la o mişcare de rezistenţă împotriva comuniştilor. Bjoza a stat patru ani închis. A trecut prin 14 temniţe comuniste
45 de zile în beci
Au fost 14 interogatorii, din care 13 noaptea şi unul singur ziua. 14 interogatorii însoţite de tot atâtea bătăi. “M-au achetat Eugen Caşparovici, fost strungar, acum locotenent, şi David Isidor, căpitan, fost frizer. Cu Caşparovici m-am întâlnit mulţi ani după aceea prin Copou, era pensionar şi se simţea stânjenit”, reia povestea fostul deţinut.
El voia să lupte contra ruşilor, iar securiştii îi cereau nume din toată reţeaua. “Interceptaseră scrisori în care foloseam un cod. N-am vrut să le spun nimic, iar ei mă întrebau: «Ne crezi nişte boi?». «Mai rău», îmi venea să le zic”. L-au ţinut o lună şi jumătate în beci, unde nu ştia când e zi sau noapte, singurul reper fiind avionul care decola la 9.45 către Bucureşti.
S-a hrănit cu şerpi
Apoi l-au mutat şi pe el acolo, la Uranus, unde a dat de “ticălosul de Enoiu”, cum îl numeşte. “Avea o plăcere fantastică să bată şi să tortureze. A murit acum un an, fericit şi liniştit, cu o pensie de aproape 6.000 de lei. A venit în celulă şi mi-a tras un şut în fund şi o palmă după ceafă de-am aterizat în colţul celălalt”, îşi aminteşte Octav Bjoza.
Pe Bjoza l-au condamnat la 15 ani şi a trecut prin 14 temniţe comuniste. A fost la Canal, a tăiat sute de hectare de stuf şi-şi aminteşte cum s-a hrănit cu şerpii vii, de foame. “Pielea unuia am păstrat-o şi-acum”, încheie şeful Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Un nume rămas pe pereţii închisorilor
Povestea lui Bjoza este celebră şi pentru intensa relaţie de dragoste pe care a avut-o cu femeia vieţii sale, Carmen, care l-a aşteptat să iasă din închisoare. El devenise cunoscut printre deţinuţi pentru că prin toate celulele prin care a trecut a lăsat scrijelit numele “Carmen”. Tatăl său, închis şi el ulterior, i-a spus, în puşcărie, că iubita lui îi transmite că îl va aştepta oricâţi ani de detenţie ar face.
Tânărul îi trimitea mesaje pe cărţile poştale ale colegilor de celulă, pentru că el, personal, n-avea drept de corespondenţă. Iar ea i-a trimis într-o zi un semn că îl iubeşte: un săpun “Carmen”.
