Primele declaraţii ale profesorului Mencinicopschi din spatele gratiilor

Profesorul Gheorghe Mencinicopschi se afla după gratii din vara anului trecut, condamnat la opt ani de închisoare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Profesorul a dat un interviu scris unui post tv.

„Supravieţuiesc cu credinţa în adevăr, în Dumnezeu! Lucrez, citesc mult, mă documentez în cele mai noi descoperiri din domeniul meu: biologie moleculară, biologie celulară, biologie genetică, patogeneza bolilor, nutriţie sănătoasă şi patologică! Lucrările mele sunt dedicate unor boli moderne cu o puternică componeneta nutritional-epigenetica, cum ar fi boala celiacă, intoleranţă la gluten. O boală devastatoare, puţin cunoscută şi diagnosticată la noi, dar cu o evoluţie epidemică, confirmată de situaţia din ţări europene dezvolatat că Suedia, Italia, Finlanda”, a scris profesorul Menci în interviul său, referindu-se la una dintre lucrările sale scrise în închisoare şi care va fi lansat în curând şi care se referă chiar la boală celiacă.

În ceea ce priveşte faptul că se afla în penitenciar, profesorul a marturisit: „Tuturor celor care mă cunosc le spun că nu mi-e ruşine că sunt în închisoare nevinovat, că trec printr-o perioadă de sporire spirituală, că eu cred în dreptatea divină” a scris Mencinicopschi.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here