Unul dintre cele mai frumoase muzee din România şi-ar putea închide porţile

Reprezentanţii Muzeului Naţional Brukenthal susţin că, din cauza deteriorării Palatului Brukenthal, clădire veche de 200 de ani, instituţia este la un pas de restricţionarea parţială a accesului vizitatorilor, apropiindu-se de momentul închiderii porţilor, ei lansând o campanie pentru restaurare.

Reprezentanţii Muzeului Naţional Brukenthal au declarat, marţi, corespondentului Mediafax că au lansat campania „White Palace – Dark Story” pentru restaurarea Palatului Brukenthal din Sibiu, clădire veche de peste două sute de ani, care nu a beneficiat de reparaţii capitale, instrumentul principal fiind o petiţie care poate fi semnată pe site-ul oficial al instituţiei.

Click AICI pentru a face TURUL VIRTUAL al Muzeului Naţional Brukenthal

„Monument istoric de categorie A, Palatul Brukenthal nu a fost niciodată restaurat integral în cele peste două secole de funcţionalitate a clădirii. Considerând faptul că în anul 2017 se împlinesc 200 de ani de la inaugurarea în Palatul Brukenthal a primului muzeu din România, campania «White Palace – Dark Story» (Palat alb – poveste întunecată) are ca scop conştientizarea publicului asupra stării de deteriorare a clădirii monument istoric şi a necesităţii imperative de demarare a lucrărilor de restaurare”, arată organizatorii campaniei în descrierea acesteia.

 

FOTO: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto

 

 Potrivit acestora, în perioada 1 martie – 31 mai petiţia pentru restaurarea Palatului Brukenthal poate fi semnată online pe site-ul muzeului www.brukenthalmuseum.ro sau la sediile Muzeului Naţional Brukenthal.

“Într-o perioadă în care media se confruntă cu o abundenţă de informaţii de natură politică, socială şi economică, Muzeul Naţional Brukenthal a ales conceptul narativ al unei poveşti ce prezintă actualitatea în dialog cu trecutul. Vom încerca să atragem atenţia asupra aspectelor necunoscute şi detaliilor care scapă observaţiei directe sau sunt greu de observat cu ochiul liber”, susţin reprezentanţii Muzeului Brukenthal.

 

FOTO: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto

 

Timp de trei luni, reprezentanţii instituţiei vor încerca prin diferite moduri să atragă atenţia publicului asupra necesităţii restaurării monumentului şi vor prezenta poveşti mai puţin cunoscute despre istoria acestuia.

 

FOTO: Facebook

 

 “«White Palace – Dark Story» este o poveste din Transilvania; nu despre un castel şi un conte, ci despre un palat şi un baron, nu despre o moştenire misterioasă, ci despre o moştenire publică. Este povestea unui vis vechi de secole a cărui lumină se stinge în zilele noastre. Palatul Brukenthal şi colecţiile Baronului Samuel von Brukenthal au fost destinate prin testament unei vieţi publice. Din cauza agravării stării de conservare a clădirii, restricţionarea parţială a accesului vizitatorilor este iminentă, palatul apropiindu-se treptat de momentul închiderii porţilor”, arată reprezentanţii muzeului.

 

FOTO: Facebook

 

 Potrivit acestora, costurile pentru restaurarea temeinică a clădirii s-ar putea ridica la sume cuprinse între 30 şi 50 de milioane de euro.

În această fază a campaniei, reprezentanţii muzeului nu şi-au propus strângerea de fonduri, însă petiţia va fi folosită ca un instrument ulterior de obţinere a fondurilor necesare restaurării.

 

 

 

 

 

 

Sursa: descopera

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here