România în haine de primăvară. Contractul actual expiră: cine ne îmbracă naţională în drumul spre Euro

Naţională de fotbal a României ar putea renunţa la o tradiţie veche de peste 30 de ani.

Federaţia Română de Fotbal negociază în acest moment cu marile companii producătoare de echipamente sportive, în condiţiile în care parteneriatul cu Adidas expira în mai puţin de două luni.

“Am primit mai multe oferte atractive pe care le analizăm”, a spus preşedintele Federaţiei Romane de Fotbal, Răzvan Burleanu, care nu a dorit să pronunţe nume şi nici să detalieze condiţiile în care s-a derulat contractul cu Adidas până în prezent.

Din surse apropiate Federaţiei am aflat că Nike se număra printre companiile interesate de un parteneriat cu FRF, însă suma oferită de producătorul american nu este printre cele mai atractive.

Adidas îşi doreşte continuarea parteneriatului, în condiţii care plasează naţională departe de lumea bună a fotbalului, dar care ţin cont de realităţile sportive şi economice ale României.

Suma câştigată de FRF de pe urmă contractului cu Adidas este aproximativ 300.000 de euro, la 1% faţă de valoarea contractelor unor naţionale aflate de limita cea mai de sus a fotbalului – acelaşi producător plăteşte federaţiei germane 33 de milioane de euro pe an, în timp ce Anglia câştiga de pe urmă parteneriatului cu Nike 40 de milioane de euro pe an. (sursă: SportsPro Media, Bloomberg).

New Balance, marea surpriză?

Surse ProTV indică faptul că şi producătorul american New Balance se afla printre cei care sunt interesaţi de un parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal.

Divizia de fotbal a companiei se numeşte în prezent Warrior, dar va fi rebrenduita în “New Balance”, numele companiei mamă, începând cu toamna viitoare.

New Balance, o companie care îşi are sediul în Boston, cu venituri de 3 miliarde de euro anul trecut, a intrat timid pe piaţa fotbalului european în 2012, odată cu demararea contractului cu FC Liverpool.

 

Nationala de fotbal a Romaniei

 

Cluburile Liverpool, Stoke City, Sevilla, FC Porto şi jucătorii Vincent Kompany, Marouane Fellaini, Tim Cahill, Adam Januzaj şi Nikica Jelavic constituie în acest moment portofoiul Warrior (New Balance) în Europa.

 

Nationala de fotbal a Romaniei

 

Compania nu are parteneriat de sponsorizare cu nicio naţională de fotbal.

Bobby Durbac, specialist în marketing sportiv şi fostul director de marketing al clubului Steaua, spune că decizia de a semna cu o anumită companie nu este influenţată doar de suma oferită: “Din punctul meu de vedere, putem plasa companiile în două categorii: în categoria A sunt marii producători, Nike, Adidas şi Puma, iar în categoria B sunt ceilalţi. Chiar dacă un brand B îţi dă nişte bani, în economia contractului şi pe durata lui trebuie să cântăreşti foarte bine ce avantaje ai. Marfă de la raft îţi este mai bine vândută de un brand A, însă diferenţa de bani oferită de brandul B poate compensa vânzările. Trebuie pus totul pe foaie şi făcute nişte calcule.”

“Legat de New Balance, îmi e greu să cred că s-ar putea implica, pentru că e foarte dificil pentru o companie care nu are o reprezentantă, sau o reţea de distribuţie în România, să se bage la un astfel de contract. Dacă îşi pot face reţea în câteva luni? Nu, e imposibil, aşa că îmi e greu să cred că o companie precum New Balance ar putea semna în momentul ăsta un parteneriat cu Federaţia.”, spune Bobby Durbac.

De ce ar rămâne Adidas la naţională?

Pentru Adidas, vânzările de produse cu însemnele României sunt insignifiante în comparaţie cu ţări precum Germania, Spania sau Argentina, însă Bobby Durbac explică faptul că parteneriatul producătorului german cu FRF poate fi o strategie de poziţionare a brandului pe piaţa românească:

“Adidas are o miză pentru a continua să colaboreze cu Federaţia Romană. Din câte ştiu, în Liga I nu există nicio echipă sponsorizată de Adidas, aşa că naţională ar putea rămâne de interes pentru companie.”

“Nu trebuie să ne raportăm doar la tricouri atunci când vorbim de vânzări, pentru că sunt şi alte produse atractive pentru business – treninguri, tricouri polo, etc.”

“Vânzările nu sunt mari în România pentru că totul se raportează la puterea economică. De exemplu, Nike stabileşte un preţ, să spunem de 100 de euro, pentru toată Europa. Câţi romani îşi permit să plătească 100 de euro pe un tricou? Foarte puţini. În timp ce în Anglia îşi cumpără toată lumea şi de aia vedem tribunele albe la fiecare meci al naţionalei lor.”

“Pot să vă spun că o echipă de club din Liga I poate ajunge la vânzări de 5.000, până la 10.000 de tricouri”, a mai precizat fostul director de marketing al clubului Steaua.

Ce se întâmplă la alte naţionale?

România se afla la mare distanţă faţă de contractele obţinute de echipele din lumea bună a fotbalului, iar acest lucru este practic imaginea performanţelor sportive ale naţionalei în ultimii ani, dar şi a realităţilor socio-economice din ţara noastră.

“România obţinea sume mai mari din contracte de sponsorizare în urmă cu 10-15 ani, şi e normal, pentru că atunci era o perioadă în care mergeam constant la turnee finale”, spune preşedintele federaţiei, Răzvan Burleanu.

Cele mai importante federaţii au contracte de sponsorizare care depăşesc 50 de milioane de euro pe an, iar mare parte din aceste sume vin de la producătorii de echipamente sportive.

Nike şi Adidas au o cotă de piaţă de 70% în fotbal, iar la nivel global, producătorul american sta mai bine. Nike deţine 17% cota de piaţă, în timp ce Adidas are 12 procente.

Cele 17 procente ale Nike se traduc prin venituri globale de 22 de miliarde de euro în ultimul an. (Bloomberg)

Din merchendise, veniturile din fotbal au fost de 1,7 miliarde de euro pentru Nike în 2013, în timp ce Adidas a înregistrat câştiguri de 2,1 miliarde de euro în acelaşi an.

Iată câteva exemple de contracte pe care le au naţionalele de fotbal:

  • Brazilia – Nike – 30 mil euro
  • Anglia – Nike – 40 mil euro
  • Italia – Puma – 23 mil euro / Italia are contract şi cu Dolce & Gabbana pentru orice acţiune oficială în afara terenului (suma nedezvăluită)
  • Elveţia – Puma – 1,2 mil euro
  • Argentina – Adidas – 9 mil euro
  • Germania – Adidas – 33 mil euro
  • Coreea de Sud – Nike – 22 mil euro

Federaţia germană are în derulare două dintre cele mai vechi contracte din fotbal – Adidas (1954) şi Mercedes (1974).

FRF a semnat cu Bergenbier. Urmează Telekom

Federaţia Romană de Fotbal a încheiat la începutul acestui an un parteneriat cu Bergenbier, sponsorul revenit la naţională după 7 ani de Timişoreana.

Însă, pentru FRF, marea lovitură urm
ează să fie dată în această primăvară.

Răzvan Burleanu a explicat: “Suntem foarte bucuroşi că am reuşit semnarea acestui parteneriat, România revine la galben. Însă Bergenbier nu este sponsorul principal al Federaţiei. Suntem în discuţii cu o mare companie din telecomunicaţii şi suntem aproape de încheierea unui contract în următoarea perioadă.”

Din surse ProTV, Telekom, compania intrată pe piaţa românească la finalul anului trecut, este în discuţii avansate cu FRF şi are toate şansele să devină sponsorul principal al naţionalei.

Să ne aşteptăm la un echipament de rezervă, sau poate la tricouri de antrenament, magenta?

Bobby Durbac, specialist în marketing sportiv: “Mi-e greu să cred. Astfel de asocieri se mai întâmplă pe la echipele de club, la naţionale e mai greu. Dar nu imposibil. Vă dau exemplul Federaţiei Romane de Rugby, care are un parteneriat cu CEC Bank – acum trei ani era aniversarea parteneriatului dintre federaţie şi CEC Bank şi naţională a jucat câteva meciuri în verde. Deci, depinde foarte mult de deschiderea pe care o au cei implicaţi.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here