Căruțași prinși la graniță făcând contrabandă cu țigări

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au prins trei căruţaşi contrabandişti pe numele cărora au întocmit dosare penale. Căruţaşii intenționau să introducă în țară 5.000 de pachete de ţigări marca Plugarul, în valoare totală de 22.150 de lei. Acţiunea polițiștilor a avut loc pe 9 august, în jurul orei 10.40.

 

Într-o primă fază, poliţiştii de frontieră au oprit o căruţă în care se aflau doi bărbaţi. În faţa atelajului era un biciclist care avea rol de călăuză, spun oamenii legii.

În momentul opririi, persoanele din căruță au încercat să fugă, iar poliţiştii de frontieră au  procedat la somarea prin voce a celor în cauză, însă contrabandiștii nu s-au supus somaţiilor verbale şi au încercat să fugă în direcţii diferite.  Cele două persoane au fost reţinute, iar din declaraţiile lor poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetăţeni români, în vârstă de 28 de ani respectiv 18 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Iaşi, a treia persoană având calitatea de antemergător.

„În urma controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit în căruţă, şase colete voluminoase ambalate în folie de culoare neagră, ce conţineau 5.000 pachete ţigări marca „Plugarul”, cu timbrul de acciză din Republica Moldova. Bărbaţii au declarat că au preluat coletele dintr-un lan de porumb şi urmau să le transporte până în localitatea Cristeşti, de unde trebuiau să fie preluate de un autovehicul şi transportate în municipiul Iaşi”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Cei trei contrabandişti au fost acuzaţi de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. Ţigările au fost confiscate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here