Astronauţii NASA au efectuat a treia ieşire în spaţiu din ultimele 8 zile, pentru proiectul taxiurilor spaţiale

Doi astronauţi americani au efectuat cu succes, duminică, a treia ieşire în spaţiu din ultimele opt zile, care a durat mai puţin decât era programat, pentru pregătirea Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) pentru andocarea viitoarelor taxiuri spaţiale, transmite Reuters.

Comandantul echipajului de la bordul ISS, Barry „Butch” Wilmore şi inginerul de zbor Terry Virts erau pregătiţi pentru a petrece circa şapte ore în afara staţiei, pentru a instala antene, cabluri şi instrumente pentru facilitarea navigării pe structura exterioară a ISS. Dar cei doi astronauţi, care au efectuat cea de-a treia ieşire în spaţiu în opt zile, au revenit la bordul ISS după cinci ore şi jumătate.

Scopul ieşirilor este de a pregăti sistemele de acostare pentru vehiculele spaţiale care sunt dezvoltate de Boeing şi Space Exploration Technologies/ SpaceX.

Wilmore şi Virts au plutit în afara staţiei, ieşind prin sasul Quest, puţin după ora 12.00 GMT, potrivit transmisiunii NASA Television. Misiunea lor a fost de a instala peste 122 de metri de cabluri, o pereche de antene şi reflectoare pe care noile vehicule spaţiale le vor folosi pentru a naviga către ISS şi a andoca.

După ieşirea în spaţiu, Virts a anunţat că o cantitate mică de apă s-a acumulat în casca sa, un lucru care s-a întâmplat şi în timpul unei alte ieşiri în spaţiu de săptămâna trecută.

„Nu este o problemă legată de siguranţa echipajului”, a declarat Daniel Huot, comentator al misiunii.

În iulie 2013, astronautul italian Luca Parmitano a fost foarte aproape de a se îneca după ce casca sa s-a umplut cu apă. NASA a anulat atunci imediat ieşirea în spaţiu şi le-a suspendat pe cele programate în timp ce inginerii au căutat cauza problemei. Incidentul legat de costumul purtat de Terry Virts nu are legătură cu cel din 2013, a anunţat NASA.

Ieşirea în spaţiu de duminică a urmat altor două care au avut loc săptămâna trecută, în timpul cărora au fost instalate cabluri de date şi pentru alimentarea cu energie pentru două adaptoare pentru porturile de andocare care sunt programate pentru a ajunge în spaţiu în cursul acestui an. Unul dintre aceste adaptoare va fi instalat în sasul folosit anterior de navetele spaţiale ale NASA, care au fost retrase din uz în 2011. Al doilea sistem de andocare va ataşat la o trapă adiacentă aflată pe nodul de conectare Harmony.

De la retragerea navetelor spaţiale, Statele Unite ale Americii sunt dependente de Rusia pentru a transporta echipajele umane spre şi dinspre Staţia Spaţială.

NASA doreşte să spargă monopolul Rusiei înainte de finalul anului 2017, cumpărând servicii de transport de la Boeing şi SpaceX.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

Durata de funcţionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost iniţial prevăzută până în 2020, dar NASA a anunţat pe 8 ianuarie 2014 prelungirea cu încă patru ani, până în 2024, a acestui program spaţial. Agenţia spaţială rusă Roscosmos a anunţat la sfârşitul lunii februarie 2015 că va continua să participe la programul ISS până în 2024.

 

 

 

 

 

Sursa: descopera

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here