VIDEO. Scandal în Republica Moldova. Un artist ucrainean va reprezenta țara la Eurovision

Pentru prima dată în istorie, Republica Moldova va fi reprezentată în acest an la Eurovision de un ucrainean.

 

Câştigătorul etapei naţionale din Republica Moldova a fost ales, sâmbătă seara, Eduard Romanyuta care a interpretat piesa „I want your love”, informează Unimedia.

 

„Sunt şocat că am câştigat. Voi încerca să nu vă dezamăgesc şi sper să aduc Eurovisionul în Moldova”, a spus Romanyuta, conform Agora.

 

 

Problema este că ceilalţi artişti participanţi au reacţionat destul de urât după aflarea câştigătorului.

 

„Atât de evident că aproape totul este cumpărat. Păcat… îmi este ruşine”, a scris Pasha Parfeni pe o reţea de socializare. „RIP EUROVISION MD. Nu contează că este ucrainean, contează că este corupt”, a adăugat el pe Facebook Pasha Parfeni.

 

Aceeaşi reacţie a avut-o şi Doinița Gherman, o altă artistă participantă la Eurovision. „Sunt nemulţumită de rezultate. Nu am nimic împotriva lui Eduard, dar mi se pare că nu este corect că piesa lui să ne reprezinte țara”, a spus ea.

 

„Piesa a fost foarte slabă. Cred că victoria acestuia este un semnal pentru noi, pentru naţiune. Că votăm pentru străini şi nu pentru ai noştri”, a declarat şi Serj Kuzencoff.

 

Trebuie amintit că anul trecut Ucraina a anunţat că nu va participa la Eurovision Song Contest 2015 din cauza costurilor de participare ridicate şi a conflictelor armate.

 

Finala Eurovision 2015 va avea loc la Viena pe 23 mai 2015.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here