Vasile Astărăstoae: așa-zisa ȘPAGĂ dată medicilor e „diferența pe care statul nu o acordă și pe care pacientul poate să o facă”

Vasile Astărăstoae, preşedintele Colegiului Medicilor din România, afirmă că va insista până la finalul mandatului său pentru introducerea practicii private în spitalul public, legalizând practic banii daţi la plic medicilor de către pacienţi.

 

Vasile Astărăstoae spune că plăţile informale sunt o realitate care există în România şi ele nu pot fi considerate şpagă, ci „diferenţa pe care statul nu o acordă şi pe care pacientul poate să o facă”, notează Mediafax.

 

El a precizat că în perioada următoare se va întâlni cu reprezentanţi ai Guvernului pentru a discuta despre adoptarea practicii private în spitalul public, prin care pacienţii să poată plăti pentru a fi consultaţi mai repede de către un medic sau în afara orelor acestuia de lucru.

 

„Introduci practică privată în spaţiul public şi acei pacienţi care pot să îşi permită acest lucru se vor duce pe practică privată, iar ceilalţi vor fi trataţi normal, dar medicul se va simţi altfel şi va avea grijă. Pentru că acum asistăm la o zonă gri. De ce dă pacientul plata informală? Să fie văzut de medicul respectiv şi în al doilea rând să îi acorde atenţie. El ştie că medicii sunt foarte puţini şi dintr-o dată medicul devine cel care este stăpânul inelelor, stăpânul destinului. Şi adesea pacienţii supralicitează“, a declarat Vasile Astărăstoae.

 

El a adăugat că practica privată în spitalul public există în Germania, Franţa, Belgia sau Olanda, iar din această practică ar câştiga şi spitalele, care, punând la dispoziţie spaţiile, vor încasa un procent din suma plătită de pacienţi.

 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România susţine că, astfel, doctorii vor lucra mai mult în sistemul public şi nu se vor mai grăbi să încheie programul şi să meargă la cabinetele particulare.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here