Carmen Iohannis, despre activitatea de Prima Doamnă: "Mi-ar plăcea să mă implic în educaţie şi susţinerea tinerelor talente"

Carmen Iohannis a declarat, joi, la Berlin, că deocamdată nu şi-a început activitatea de Prima Doamnă, dar că i-ar plăcea să se implice în educaţie şi în susţinerea tinerelor talente, relatează Mediafax.

Întrebată, la întâlnirea preşedintelui cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Germania, de la Ambasada României din Berlin, dacă s-a mai obişnuit cu rolul de Prima Doamnă, Carmen Iohannis a declarat că se străduieşte şi că i se pare „interesant, dar foarte greu”, dar că, în schimb, îi fac foarte mare plăcere întâlnirile cu oamenii, care-i dau „emoţii pozitive şi foarte plăcute”.

În ceea ce priveşte rolul său, Carmen Iohannis a spus că deocamdată n-a început „exact cu activitatea”. „Promit că o să încerc să fac ceva şi pentru cei de acasă şi pentru cei de afară, cât îmi stă în putinţă”, a spus soţia preşedintelui.

Întrebată dacă are în vedere anumite proiecte, Carmen Iohannis a declarat: „Mi-ar plăcea să mă implic în educaţie şi susţinerea tinerelor talente, de ce nu?”.

Ea a spus, râzând, că nu ştie dacă ”va fi o altfel de Prima Doamnă”, la întrebarea jurnaliştilor din delegaţia de presă. Totodată, soţia preşedintelui a recunoscut că îi este greu să facă naveta.

„Mi-e greu, dar deocamdată nu am unde să mă mut. Mai aşteptăm”, a afirmat ea, adăugând că doreşte să predea în continuare, „măcar cu jumătate de normă”.

Întrebata dacă se va transfera la Bucureşti, Carmen Iohannis a spus: „Când o să avem un loc al nostru o să ne gândim, dar deocamdată nu avem unde stă”. „Trebuie să mai aşteptăm un pic”.

Despre vizita de la Berlin, Carmen Iohannis a spus că este „superbă”. „Berlinul este un oraş foarte frumos. Faptul că sunt atâţia romani în Germania este un lucru important pentru noi. Ne dorim să le meargă bine celor de aici şi poate, cândva, să se întoarcă acasă”, a subliniat Prima Doamnă, adăugând că de data aceasta nu s-a întâlnit cu socrii.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here