Sora premierului Victor Ponta, audiată ca martor la DNA

Alexandra Herțanu, sora premierului Victor Ponta, este audiată la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de martor.

 

Sora premierului a fost citată în calitate de acționar la firma de contabilitate care a gestionat proiectul finanțate din fonduri europene care a intrat în vizorul procurorilor. Această societate a emis actele din care reiese modul în care s-au cheltuit banii. Pe de altă parte, Alexandra Herțanu este soția lui Iulian Herțanu, cel care încă de săptămâna trecută a fost arestat preventiv. Firma de contabilitate a fost percheziționată săptămâna trecută și au fost ridicate o serie de calculatoare și documente, pe care procurorii trebuie să le verifice.

 

Sora premierului, Alexandra Herțanu, a ieșit de la DNA, în jurul orei 11.00, dar nu a făcut declarații în fața presei.

 

Și premierul Victor Ponta a refuzat să facă orice comentarii pe această temă.

 

În aceste momente, în prima fază a dosarului, are loc o verificare informatică. Procurorii vor verifica acele calculatoare de față cu Alexandra Herțanu. Ulterior, dacă ea dorește, tocmai pentru că este martor în acest dosar, poate da declarații scrise sau nu.

 

Din surse judiciare, s-a aflat că și alte persoane au fost citate joi la DNA pentru declarații. Încă de săptămâna trecută numele grele din județul Prahova – parlamentarii Vlad Cosma și Sebastian Ghiță – au fost puși sub control judiciar în acest dosar în care cumnatul premierului, Iulian Herțanu, a fost arestat preventiv. Procurorii vorbesc de două infracțiuni destul de grave – evaziune fiscală și fraudarea unor fonduri europene.

 

Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost arestat preventiv în data de 17 februarie. El este acuzat că a fraudat fonduri europene, prejudiciul în acest dosar fiind de peste 7 milioane de lei.

 

Procurorii susţin că lucrarea de extindere a canalizării din oraşul Comarnic a fost obţinută fraudulos, iar banii europeni ar fi fost folosiţi în alte scopuri, lucrările fiind făcute de mântuială.

 

Citește și Omul lui Ponta la Iași, prietenul interlopilor. Tunul de la Arsura: Herțanu a luat banii și n-a terminat lucrarea

 

În acelaşi dosar, Sebastian Ghiţă, Vlad Cosma, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, şi Mircea Cosma sunt cercetaţi sub control judiciar. Cei trei ar fi pus presiune şi ar fi ameninţat conducerea SC Hidro Prahova, pentru a da contractul cu dedicaţie.

 

În toată afacerea ilegală, un rol important l-ar fi avut societatea înfiinţată de mama premierului Victor Ponta şi preluată apoi de sora prim-ministrului. Printre angajaţii firmei ar fi fost şi fosta soţie a premierului, Roxana. După câţiva ani de la semnarea contractului, cumnatul lui Victor Ponta s-a retras de la conducerea societăţii şi a predat-o ieșeanului Liviu Muntean. 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here