Vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău, MINUT CU MINUT

Preşedintele României Klaus Iohannis merge astăzi la Chișinău, unde are programată o vizită o vizită oficială de două zile. Oficialul va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, cu prim-ministrul Chiril Gaburici şi cu liderii unor partide politice din Republica Moldova.

 

De asemenea, şeful statului român va efectua o vizită la Universitatea de Stat, unde va ţine o alocuţiune în faţa studenţilor.

Deschide.MD publică PROGRAMUL INTEGRAL al vizitei care include și detaliile protocolare.

14.20 Decolarea aeronavei speciale (Airbus A310 înmatriculat YR-LCB call-sign „ROT 8603″) de la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti
Timp de zbor: 55 minute Fără diferență de fus orar

 

15.15 Aterizarea aeronavei speciale la Salonul Oficial al Aeroportului din Chişinău
Sir de onoare. Covor roşu
Drapele României și Republicii Moldova
Şeful Protocolului Diplomatic de Stat şi Ambasadorul României urcă la bordul avionului, salută Înaltul Oaspete şi îl invită să coboare.

E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României, este întâmpinat de Misiunea de Onoare a Republicii Moldova:
– Dl. Ion PĂDURARU, Secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova
– Dl. Veaceslav DOBÎNDĂ, Director al Protocolului Diplomatic de Stat;
– Dl. Iurie RENIŢĂ, Ambasadorul Republicii Moldova în România
– Dl. Gabriel Marius LAZURCA, Ambasadorul României în Republica Moldova

• Oportunitate foto/ imagine doar pentru cameramanul şi fotograful oficiali
Reprezentanţii mass-media şi delegaţia de însoţire, îşi ocupă rapid locurile în autoturismele parcate pe pista aeroportului şi se deplasează spre Reşedinţa de Stat.
Preşedintele României şi delegaţia oficială trec prin Salonul Oficial, îşi ocupă locurile în autoturisme şi se deplasează spre Reşedinţa de Stat.

E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României, însoţit de șeful misiunii de onoare și membrii delegației oficiale intră în Salonul Oficial
Însoţeşc Şeful Protocolului, Aghiotantul, Ambasadorul

 

15.20 E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României, se deplasează spre Reşedinţa de Stat

 

15.40 Sosire la Reşedinţa de Stat (Str. Nicolae Iorga nr.23)

E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României este întâmpinat de E.S. Domnul NICOLAE TIMOFTI, Președintele Republicii Moldova
Sunt prezenți membrii celor două delegații oficiale
• Oportunitate foto/ imagine

Ceremonia primirii oficiale:
1. Întâmpinarea celor doi Preşedinţi cu pâine, sare şi vin.
2. Poziţionare în dreptul drapelului R. Moldova spre Comandantul Gărzii care prezinţă Raportul. După Raport, Preşedintele mulţumeşte prin înclinarea uşoară a capului.
3. Poziţionare cu faţa spre drapelul R. Moldova. Intonarea imnurilor de stat.
4. Salutul drapelului R. Moldova prin înclinarea uşoară a capului.
5. Trecere în Revistă a Gărzii pănă la capat, la fanfara militară. Cei doi Preşedinţi se întorc la jumătatea Gărzii şi Preşedintele României Salută Gărda de Onoare cu „Bună Ziua” (nu există microfon, şeful protocolului va indica locul din care va fi salutată garda)
6. Preşedintele României se întoarce către Comandantul Gărzii care Salută iar Preşedintele României mulţumeşte prin înclinarea uşoară a capului
7. Prezentarea delegaţiei oficiale române de către Preşedintele României
8. Prezentarea delegaţiei R. Moldova de către Preşedintele R. Moldova
9. Defilarea Gărzii de Onoare
• Oportunitate foto/ imagine

 

16.50-16.15 Convorbiri tete-a-tete
Loc de desfăşurare: Reşedinţa Preşedintelui
• Oportunitate foto/ imagine

Deplasare în Reşedinţa de Stat

 

16.20 Fotografie oficială
Loc de desfăşurare: Hol Parter

 

16.25 – 17.00 Convorbiri oficiale, cu participarea membrilor celor două delegaţii oficiale
Formatul : 1 + 10
Loc de desfăşurare: Sala de ședințe, Parter
• Oportunitate foto/ imagine

Delegația României
E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României
1. Dl. Dan MIHALACHE, Consilier Prezidențial, Șef al Cancelariei Președintelui
2. Dl. George SCUTARU, Consilier Prezidenţial, Departamentul Securității Naționale
3. Dl. Lazăr COMĂNESCU, Consilier Prezidenţial, Departamentul Politică Externă
4. Dl. Andrei MURARU, Consilier Prezidențial, Departamentul pentru Relația cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă
5. Dl. Leonard ORBAN, Consilier Prezidenţial, Departamentul Afaceri Europene
6. Dl. Viorel-Riceard BADEA, Senator
7. Dl. Daniel IONIŢĂ, Secretar de Stat pentru Afaceri Strategice, Ministerul Afacerilor Externe
8. Dl. Mihai Răzvan UNGUREANU, Consilier personal al Președintelui României
9. Dl. Marius Gabriel LAZURCA, Ambasadorul României în Republica Moldova
10. ….

Delegația Republicii Moldova :
E.S. Dl. NICOLAE TIMOFTI, Președintele Republicii Moldova
1. Dna. Natalia GHERMAN, Ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene
2. Dl. Ion PĂDURARU, Secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova
3. Dl. Valentin ȚÎMBALIUC, Consiler al Președintelui în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, reprezentant al preşedintelui în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul
4. Dl. Alexei BARBĂNEAGRĂ, Consiler al Președintelui în domeniul apărării şi securităţii naţionale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate
5. Dl. Mihail FURTUNĂ, Consilier al Președintelui în domeniul economic
6. Dl. Mihail ȘLEAHTIȚCHI, Consilier al Președintelui în domeniul culturii, învățămîntului și științei
7. Dl. Vasile STURZA, Consilier al Președintelui în domeniul reintegrării
8. Dl. Iulian GRIGORIȚĂ, Consilier al Președintelui pentru politică externă și integrare europeană
9. Dl. Vlad ȚURCANU, Consilier al Președintelui pentru comunicare publică, purtător de cuvînt
10. Dl. Iurie RENIȚĂ, Ambasadorul Republicii Moldova în România

 

17.00 – 17.20 Declaraţii comune de presă
Se pot adresa 2 întrebări din partea fiecărui grup de presă
Loc de desfăşurare: Sala Albă

 

17.30 – 18.15 E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României poartă convorbiri cu E.S. Domnul CHIRIL GABURICI, Primul ministru al Republicii Moldova
Formatul : 1 + 10
Loc de desfășurare: TBD
• Oportunitate foto/ imagine

 

19.00 Plecare spre Combinatul de vinuri „Cricova”

19.20 Sosire la Combinatul de vinuri „Cricova”
Scurt tur
Se servește drink-ul

Dineu oficial oferit de E.S. Domnul NICOLAE TIMOFTI, Preşedintele Republicii Moldova, în onoarea E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Președintele României
Scurte toasturi libere
Ținuta: costum de culoare închisă
• Oportunitate foto/ imagine pentru fotograful și cameramanul oficial

 

21.45 Plecare spre Reședința Oficială

22.00 Sosire la Reședința Oficială

 

Miercuri, 25 februarie 2015

09.00 – 09.20 Întrevedere cu liderul PLDM
Format: 1+…
Loc de desfășurare: Reședință, Sala de Sedinte
• Oportunitate foto/ imagine

 

09.35 – 09.55 Întrevedere cu liderul PDM
Format: 1+…
Loc de desfășurare: Reședință, Sala de Sedinte
• Oportunitate foto/ imagine

 

10.10 – 10.30 Întrevedere cu liderul PL
Format: 1+…
Loc de desfășurare: Reședință, Sala de Sedinte
• Oportunitate foto/ imagine

 

10.50 – 11.20
TBC E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României poartă convorbiri cu E.S. Domnul ANDRIAN CANDU, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova
Format: 1+…
Loc de desfășurare: Reședință, Sala cu parchet
• Oportunitate foto/ imagine

 

11.35 E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României, se deplasează spre „Monumentul Ştefan cel Mare și Sfânt”

 

11.40 Sosire la „Monumentul Ştefan cel Mare și Sfânt”
Ceremonia depunerii coroanei de flori la „Monumentul Ştefan cel Mare si Sfânt”
Participă: Delegaţia oficială
• Oportunitate foto/ imagine
La sosire, aşteaptă soldaţii care poartă coroana de flori.
1. Preşedintele se poziţionează şi se deplasează în urma coroanei, la o distanţă de aprox. 1,5 metri. Simultan, fanfara intonează „Adagio”.
2. Soldaţii aşează coroana de flori.
3. Preşedintele aranjează lenta şi face 2 paşi în spate. NU se ţine moment de reculegere.
4. Fanfara intonează imnul de stat al României.
5. Preşedintele României se îndreaptă către autoturism. Simultan, fanfara intonează „Adagio”.

TBC Semnare în Cartea de Onoare

 

11.45 Plecare spre Universitatea de Stat

11.55 Sosire
Întâmpină Rectorul Universităţii.
Deplasare în Sala …

 

12.00 – Alocuţiunea Rectorului Universităţii
12.10 – Alocuţiunea E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României, în faţa studenţilor USM

 

12.25 Plecare spre Aeroportul Internaţional din Chişinău

 

12.40 Sosire la Aeroportul Internaţional din Chişinău
E.S. Domnul KLAUS WERNER IOHANNIS, Preşedintele României este condus de Misiunea de Onoare a Republicii Moldova:
– Dl. Ion PĂDURARU, Secretar general al Aparatului Președintelui Republicii Moldova
– Dl. Veaceslav DOBÎNDĂ, Director al Protocolului Diplomatic de Stat;
– Dl. Iurie RENIŢĂ, Ambasadorul Republicii Moldova în România
– Dl. Gabriel Marius LAZURCA, Ambasadorul României în Republica Moldova

 

12.45 Decolarea aeronavei speciale (Airbus A310 înmatriculat YR-LCB call-sign „ROT 8604″) spre București
(ora locală) Timp de zbor: 1 oră 10 minute Fără diferență de fus orar

13.55 (ora locală) Aterizarea aeronavei speciale la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti

 

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here