Ce au ajuns românii să-şi pună pe pereţi în casă, din dorinţa de a fi optimişti şi ambiţioşi. Explicaţia sociologilor

„Radem mult şi ne iertăm, ne ajutăm reciproc, ne iubim” – astfel de mesaje sunt share-uite zilnic de mii de oameni pe site-urile de socializare.

Mai nou însă, citatele au ajuns să-şi aibă locul de cinste şi în casele şi pe pereţii romanilor.

În loc de tablouri, prefera să-şi pună mesaje motivaţionale care să îi umple de optimism şi ambiţie.

Trendul citatelor inspirationale a depăşit graniţele mediului online. Petruţa şi-a decorat singura pereţii din cameră.

„Când mă trezesc şi văd o chestie din asta sau seară după o zi foarte grea, e ok şi e relaxant. Chiar funcţionează şi nu cred că este vreo zi în care să nu îl citesc în mod activ”, spune tânără.

Doamna Viorica a ales să-şi lipească principiile după care se ghidează chiar în camera de zi, unde primeşte musafirii. Şi speră că toţi ce-i care-i păşesc pragul, să fie inspiraţi.

„Am căutat ceva care să fie mai mult decât un tablou sau o imagine, am vrut să arate care sunt valorile noastre. Suntem înţelegători, avem vise mari şi le îndeplinim împreună. Asta îi spunem şi copilului nostru, ca să îşi însuşească aceste principii”, spune ea.

„E o chestie de definire a identităţii. Musulmanii au citate din Coran pe pereţi, sunt idei condensate care sunt mereu în ochii tăi”, explica sociologul Petru Ilu.

Specialiştii susţin însă că există riscul ca astfel de mesaje risca să nu mai aibă acelaşi impact, dacă încep să fie citite şi memorate că o poezie.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here