VIDEO. Cel mai prost film: Cine a luat Zmeura de Aur 2015

Lungmetrajul „Saving Christmas” a fost marele câştigător al celor mai nedorite premii din industria americană a filmului, Zmeura de Aur. Pelicula, care spune povestea unei familii creştine, s-a impus la patru dintre cele şase categorii la care a fost nominalizată: „Cel mai prost film”, „Cel mai prost actor în rol principal”, „Cel mai prost scenariu” şi „Cel mai prost cuplu de actori”.

Titlul de cea mai slabă prestaţie feminină i-a revenit lui Cameron Diaz, pentru rolurile din două comedii: „The Other Woman” şi „Sex Tape”.

 

 

O seară la fel de nereuşită a avut şi regizorul filmului „Transformers: Age of Extinction”. Regizorul american Michael Bay a scăpat, totuşi, destul de ieftin, în contextul în care pelicula sa fusese nominalizată la şapte categorii. Filmul său a „triumfat” doar la două categorii: „Cel mai prost regizor” şi „Cel mai prost actor în rol secundar” (Kelsey Grammer).

 

Premiile Zmeura de Aur au fost create în anul 1980, drept răspuns la ceremonia de acordare a Oscarurilor. Juriul este format din cei 800 de membri ai Fundaţiei Zmeura de Aur. Evenimentul este tratat în general cu umor de către actorii care au ghinionul să se afle printre „câştigători”. Ei vin, însă, rareori să îşi ridice premiile.

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here