Republica Moldova are Guvern: Chiril Gaburici a primit încrederea Parlamentului

Chiril Gaburici
Cabinetul de miniștri în frunte cu Chiril Gaburici a primit miercuri vot de încredere din partea Parlamentului, el fiind susținut de fracțiunile PCRM, PLDM și PD.



Pentru învestirea Guvernului au votat 60 de deputați PLDM, PCRM și PD. Împotrivă au fost liberalii și socialiștii. De asemenea, liberal-democratul Iurie Leancă nu a votat pentru învestirea cabinetului de miniștri.

S-a abținut și deputata PLDM Liliana Palihovici, întrucât în lista de miniștri se află soțul acesteia, Sergiu Palihovici, care va conduce Ministerul Mediului. Ea a vrut astfel să evite crearea unui conflict de interese.

 

Gaburici, în vârstă de 38 de ani, a activat până în prezent ca director al unor companii de telefonie mobilă din Azerbaidjan și Republica Moldova.

Cabinetul său este format din 16 ministere și un vicepremier pentru Reintegrare.

 

Miniștrii din cabinetul Gaburici sunt:

Ministerul Sănătății – Mircea Buga;
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene – Natalia Gherman;
Ministerul Educației – Maia Sandu;
Ministerul Apărării – Viorel Ciubotaru;
Ministerul Mediului – Sergiu Palihovici;
Ministerul Finanțelor – Anatol Arapu;
Ministerul Justiției – Vladimir Grosu;
Ministerul Agriculturii – Ion Sula;
Ministerul de Interne – Oleg Balan;
Ministerul Economiei – Stephane Christophe Bride;
Ministerul Muncii și Protecției Sociale – Ruxanda Glavan;
Ministerul Construcțiilor și Dezvoltării Regionale – Vasile Bîtcă;
Ministerul Tehnologiei Informațiilor – Pavel Filip;
Ministerul Transporturilor – Vasile Botnari;
Ministerul Culturii – Monica Babuc;
Ministerul Tineretului și Sportului – Serghei Afanasenco;
Vicepremier pentru Reintegrare – Victor Osipov.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here