Mălaiul din Oltenia, o rețetă veche pe cale de dispariție

Mălaiul preparat în Oltenia este o rețetă pe cale de dispariție, care se mai prepară foarte rar în unele gospodării țărănești, unde există gospodine care au gustat în copilărie din acest preparat și care doresc acum să îi încânte și pe copii sau să își aducă aminte de vremurile de altădată.

Dacă în urmă cu vreo 30-40 de ani nu era casă la țară în care să nu găsești cel puțin una-două persoane care să fi gustat mălaiul, astăzi cu greu mai întâlnești pe cineva care să cunoască acest preparat și, mai rar, să îl gătească.

Rețeta mălaiului a fost împărtășită de Antoneta Nadu din Bechet, profesoară de biologie pensionară și cunoscută creatoare de covoare oltenești.

 

„După ce am făcut o mămăligă mai bine strânsă, am pus-o în căpistere, pentru că eu așa lucrez — vasul acela din lemn căruia îi spunem căpistere sau postavă, fiecare zonă are denumirea ei. Pun în făină și încep să frământ ca pe pâine până când se adună și devine o cocă mai groasă.

 

După aceea, într-o tavă unsă cu ulei, dar se poate unge și cu untură, o întind frumos și o bag la cuptor. La cuptor trebuie să fie un foc mai domol, ca ea să poată să se coacă peste tot la fel, pentru că altfel, dacă focul este prea puternic, pe unele locuri o mai și arde. Și acesta este mălaiul care scos, când se mai răcește, se taie în bucăți și se poate folosi la sarmale sau la alte mâncăruri tradiționale”, a povestit pentru AGERPRES doamna Antoneta Nadu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here