PNL are ca obiectiv crearea unei majorități parlamentare în doi pași – primul, majoritate la Senat, apoi în Camera Deputaților, iar demersul de suspendare a președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ar finaliza prima etapă. Prim-vicepreședintele PNL, Teodor Atanasiu, a precizat că obiectivul final este depunerea unei moțiuni de cenzură la adresa Guvernului Ponta, cât de curând posibil.
Teodor Atanasiu a declarat, miercuri, la RFI, că PNL este în căutarea „unui moment potrivit” privind depunerea cererii de revocare a președintelui Senatului.
„E puţin probabil să folosim această săptămâna pentru a declanșa procedurile de demitere a Președintelui Senatului. Probabil că săptămâna viitoare este o săptămână mai potrivită pentru ceea ce ne-am propus. (…) Au semnat toți parlamentarii care fac parte din PNL, după care am pus la dispoziție propunerea noastră și celorlalți parlamentari și au semnat parlamentari independenți sau din alte grupuri ale Parlamentului, astfel încât s-au strâns 80 de semnături pe acest document. Mult mai multe decât aveam nevoie pentru acest demers.”, a declarat liberalul.
Atanasiu a precizat că obiectivul PNL este crearea unei majorități în Senat: „Ne-am gândit că nu este niciun fel de problemă să încercăm să ne aducem înapoi parlamentarii care din varii motive au părăsit grupurile parlamentare și este foarte firesc că dacă ne întregim numărul de parlamentari pe care i-am avut în momentul alegerilor, împreună cu alte grupuri parlamentare să încercăm să creăm noi o majoritate parlamentară și să conducem lucrările Senatului. Dacă reușim să facem o majoritate și la Cameră, să depunem și o moțiune de cenzură și să picăm Guvernul și să se instaleze o nouă putere.”
Atanasiu a arătat că PNL a stabilit că moțiunea de cenzură va fi depusă în această sesiune parlamentară, dacă reușeşte să refacă majoritate parlamentară.
„Pentru a ne atinge acest obiectiv am trecut la prima etapă, crearea majorității la Senat, următoarea etapă ar fi crearea majorității în Camera Deputaților și a treia ar fi depunerea moțiunii de cenzură. (…) Cred că dacă reușim la Senat să facem majoritatea parlamentară, este un semnal puternic și pentru colegii de la Camera Deputaților. Acolo lucrurile pot fi mai ușoare decât la Senat și încă acolo e vorba și de prezența minorităților naționale cu care putem discuta și care de obicei se manifestă ca un grup, nu trebuie să discuți cu fiecare individual, deci acolo putem găsi un grup cu care să discutăm, e mai simplu. La Senat discutăm cu fiecare senator individual ceea ce ia mai mult timp.”, a conchis Atanasiu.
Sursa: rtv