Pantazi, om hotărât: „ApaVital, ATENTAT la siguranța cetățenilor”. Situație UNICĂ în România

Primăria din Paşcani cere judecătorilor să oblige Apavital la reluarea furnizării de apă către mai multe blocuri din oraş. Sistarea a avut loc din cauza unui incident demn de Caragiale: Apavital a preluat anul trecut serviciul de furnizare a apei, promiţând investiţii de milioane de euro, dar totul a picat după ce păşcănenii s-au răzgândit şi nu şi-au mai plătit facturile. 

 

Municipalitatea din Paşcani a decis să-i cheme în faţa instanţei de judecată pe reprezentanţii societăţii comerciale ApaVital SA Iaşi. Edilii din Paşcani le solicită judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi să-i oblige pe şefii fostei RAJAC la reluarea furnizării serviciilor de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare către şase imobile. Reclamanţii susţin că cei de la ApaVital îşi bat joc de sănătatea cetăţenilor.

 

Grădiniţe fără apă

„Noi cerem instanţei, conform legislaţiei în vigoare, ca SC ApaVital SA să fie obligată să asigure furnizarea serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare în mod continuu şi constant către cetăţenii municipiului Paşcani, cel puţin până la soluţionarea definitivă a litigiului pe care îl avem pe rolul Judecătoriei Paşcani“, a precizat edilul-şef din Paşcani, Dumitru Pantazi. Acesta a adăugat că ApaVital a sistat furnizarea apei potabile în zilele de 6 şi, respectiv, 19-20 ianuarie la şase condominii din Paşcani.

Primarul păşcănean a adăugat că celor de la ApaVital nu le-a păsat că, în imobilele vizate, îşi desfăşoară activitatea diverse instituţii de interes public, lăsându-le fără apă potabilă. „Acest gen de situaţii reprezintă un adevărat atentat la siguranţa şi sănătatea populaţiei din Paşcani! La parterul imobilelor respective funcţionează diverse instituţii de interes public, cum ar fi creşe, grădiniţe sau cabinete medicale. De asemenea, în acele clădiri sunt persoane de toate vârstele, plecând de la elevi şi ajungând până la pensionari. Având în vedere această stare de fapt, solicităm instanţei de urgenţă luarea unei decizii în cazul cererii depuse de noi la Tribunal“, a încheiat Dumitru Pantazi.

 

 Spiritele s-au înfierbântat la Paşcani din cauza crizei apei reci, fiind necesară şi intervenţia Poliţiei, după cum arată această imagine de pe o cameră de supraveghere

„Nu au vrut să încheie contracte!“

De cealaltă parte, reprezentanţii companiei ApaVital dau vina pe locatarii din imobilele respective. „Da, ştiu că cei din Paşcani ne-au dat în judecată! Noi am sistat furnizarea serviciilor către acele imobile din cauză că au refuzat în repetate rânduri să încheie contracte cu noi. Am discutat cu ei şi nu au vrut să încheie contracte pe asociaţii, ci individual!“, a declarat Ioan Toma, şeful ApaVital. El a adăugat că „Noi nu vrem să sistăm furnizarea apei potabile către nimeni, dar am insistat să încheiem contracte şi asociaţiile respective nu au vrut. În astfel de cazuri nu avem cum să procedăm diferit! Referitor la ce au declarat reprezentanţii municipalităţii Paşcani, fiecare are dreptul la liberă exprimare, eu nu consider că a fost vorba despre vreun… «atentat».“

 

Citește și Șmecherul Zlate a ciuruit zeci de copaci, la Ciric. Pe terenul obținut de la sindicatul Terom a tăiat arborii la jumătate

 

Situaţie unică în România

Conform reclamanţilor, ApaVital s-ar afla în afara legii la Paşcani din cauza faptului că, în Consiliul Local, nu au fost adoptate prin hotărâri draftul de contract cu localnicii, regulamentul de funcţionare a ApaVital sau tarifele practicate de această companie. Totul a pornit de la faptul că majoritatea păşcănenilor a solicitat încheierea de contracte individuale, variantă care a fost respinsă de ApaVital, ce încheie astfel de contracte doar în cazul branşamentelor individuale, nu şi al condominiilor.

Relaţiile dintre cele două părţi au început anul trecut, după ce Apavital a preluat activitatea fostului furnizor de apă din oraş. Acesta nu putea accesa fonduri europene pentru reabilitarea reţelei, ceea ce a dus la degradarea acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here