VIDEO. Succes românesc, la Berlin. Radu Jude a câștigat „Ursul de argint” pentru regie cu filmul „Aferim”

Emoţii pentru cineaştii români la festivalul de film de la Berlin, unde se desfășoară gala de decernare a premiilor Ursul de Aur. Radu Jude a luat „Ursul de argint” pentru regie. Producătorul filmului „Aferim!” este Ada Solomon, cea care a produs și „Poziția copilului”, filmul lui Călin Netzer care lua în urmă cu doi ani Ursul de aur la Berlin.

 

Pelicula „Aferim!” a avut premiera mondială miercuri. Sala a fost plină ochi, iar recenziile extrem de elogioase. Publicul din toată lumea a aplaudat povestea.

 

„Aferim!”, care e singura peliculă românească înscrisă în concursul oficial din acest an, aduce în discuţie problema minorităţilor şi în special a celei rome, în contextul perioadei prepaşoptiste din Ţările Române.

 

 

O poveste de acum 200 de ani din Ţara Românească, imaginată de regizorul Radu Jude, a ajuns la Berlin ca să fie arătată lumii întregi. Un zapciu, un fel de poliţist al secolului al 19-lea din Ţara Românească, porneşte, împreună cu fiul său, în ceea ce urmează să fie pentru adolescent o călătorie iniţiatică, în căutarea unui rob fugar. Căutarea, prinderea şi pedepsirea robului rom fugit de pe moşia unui boier, toate sunt consemnate în film. Ca să redea atmosfera acelor vremuri, Radu Jude a renunţat la strălucirea culorilor, în favoarea dramatismului pe care-l au filmele în alb si negru. Costumele au fost recreate cu atenţie, iar decorurile – creionate ca în manuale. Arhaismele şi peisajele pitoreşti au fost apreciate de specialişti.

 

Tot filmul a fost turnat în numai 25 de zile, în Munţii Măcinului şi în zona Mănăstirii Horezu.

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here