Transgaz, profit în creştere cu peste 50% în 2014

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz Mediaş a obţinut, în 2014, un profit net preliminat de 507,428 milioane lei, în creştere cu 52% faţă de 2013, când compania a realizat un profit net de 334,491 milioane lei, potrivit unui raport publicat, vineri, pe pagina de internet a companiei, potrivit Capital.

Veniturile totale ale companiei au crescut, anul trecut, cu 9%, la 1,695 miliarde lei, faţă de 1,557 miliarde de lei, în 2013. Totodată, cheltuielile totale au ajuns la 1,077 miliarde de lei, în scădere cu 4%.

 

Compania Transgaz a virat către bugetul de stat, în 2014, suma de 629,69 milioane lei, din care TVA în valoare de 254,788 milioane lei, impozit pe profit de 106,405 milioane lei, redevenţă petrolieră de 163,505 milioane lei, impozit pe venituri din salarii de 37,664 milioane lei, impozit pe construcţii speciale de 1,922 milioane lei şi impozit pe monopolul natural de 55,387 milioane lei.

 

SNTGN Transgaz Mediaş este operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) al gazelor naturale.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here