O deputată transsexuală și-a anunțat oficial candidatura la președinția Poloniei

Prima deputată transsexuală din istoria Poloniei și-a anunțat vineri oficial candidatura la scrutinul prezidențial programat pentru data de 10 mai, relatează agenția DPA, citată de independent.md.


Anna Grodzka, în vârstă de 60 de ani, este sprijinită atât de formațiunea sa, Partidul Verzilor, cât și de o alianță alcătuită din 14 organizații civile.

„Polonia are nevoie de un președinte activ și de o democrație mai activă”, a spus ea la lansarea campaniei electorale. Manifestul ei electoral include promisiuni pentru mai multă justiție socială, elaborarea unei noi politici energetice și o participare sporită a alegătorilor la deciziile politice.

 

Născută cu sex masculin și cu numele de Krzysztof Begowski, ea a intrat în anul 2011 în legislativul de la Varșovia candidând pe lista unei mișcări a stângii anticlericale RP, o premieră în această țară cu o tradiție catolică foarte puternică.

Și Partidul Social-Democrat polonez (SLD, opoziție) a prezentat o candidată-surpriză la președinție, respectiv Magdalena Ogorek, în vârstă de 35 de ani, doctor în litere, specializată în istoria Bisericii Catolice și cu un fizic de manechin.

 

Dar favoritul scrutinului este actualul președinte Bronislaw Komorowski, cotat în sondaje cu aproape două treimi din intențiile de vot chiar din primul tur, urmat la mare distanță de candidatul principalului partid de opoziție, Lege și justiție (PiS), Andrzej Duda, cu 21%.

 

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here