Europarlamentar român: „În loc să profităm, îl mângâiem pe creștet pe Putin”

Europarlamentara Renate Weber, spune că Vladimir Putin dă dovadă de „mult cinism” la negocierile de la Minsk privind pacea în Ucraina, regretând faptul că UE „îl mângâie pe creştet” pe liderul de la Kremlin, în loc să profite de problemele economice ale Rusiei.



„Văd mult cinism din partea preşedintelui Federaţiei Ruse, pentru că totuşi, el este prezent acolo în condiţiile în care în estul Ucrainei focul nu numai că nu a încetat măcar pe perioada acestor negocieri, dar ieri (joi, la Minsk – n.r.) în timp ce ei se întâlneau, oamenii mureau în partea de est a Ucrainei. Deci mie mi se pare că este mult cinism la mijloc şi îmi este puţin teamă, drept să vă spun, ca noi, Uniunea Europeană, să nu cumva să legitimăm de fapt o ipocrizie. Au mai fost încercări, ele n-au ţinut până la capăt”, a europarlamentara româncă la Radio France Internationale.

 

În opinia Renatei Weber, „Uniunea Europeană nu a fost nici excesiv de severă şi nici excesiv de unită în toată această chestiune. Noi în loc să profităm acum de faptul că Rusia are probleme, în continuare cumva îl mângâiem pe creştet pe Putin, intrăm în jocul lui şi de aia vă şi spuneam, mă tem că legitimăm până la urmă o ipocrizie”.

 

„Faptul că în 48 de ore ar înceta focul probabil că ar fi în acest moment cea mai bună veste, în urma acestei nopţi de negociere. Dar aş vrea să văd şi în practică acest lucru”, spune Weber, conform susei citate.

 

 

(Sursa: rfi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here