Șmecherul Zlate a ciuruit zeci de copaci, la Ciric. Pe terenul obținut de la sindicatul Terom a tăiat arborii la jumătate

Ca să-şi construiască vilă pe malul Ciricului, omul de afaceri Lucian Zlate a recurs la un gest de prost gust. Ştiind că nu va primi aviz de la Mediu, a tăiat coroanele copacilor şi o parte din trunchi. În doi ani arborii se vor usca şi cei de la Mediu nu vor mai putea face nimic. Zlate are la activ două condamnări penale, una pentru evaziune fiscală şi alta pentru ultraj. 

 

A fentat bugetul Statului român, a tras cu arma pentru că nu a fost lăsat să intre într-un club, iar acum un om de afaceri din Iaşi a devenit pericol public pentru lacul Ciric. După ce în 2013 a deversat deşeuri în apa lacului, Lucian Zlate s-a apucat de tăiat copacii pentru a-şi face vilă. La Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) nu s-a înregistrat niciun document justificator, pentru că Zlate a găsit o metodă de a păcăli legea.

 

Terenul a ajuns la mămica-angajată

Clubul Skin de la Ciric a fost construit pe fostul teren al societăţii TEROM Iaşi. Viorica Zlate a fost director comercial al TEROM, apoi a reuşit să pună mâna pe halale şi terenurile fostei fabrici. Printre activele puţin vizibile s-a numărat şi o suprafaţă de teren de pe malul lacului Ciric, care a aparţinut Sindicatului fabricii.

De acest teren s-a ocupat Lucian Zlate, fiul Vioricăi şi a lui Vasile Zlate. Aici se află clubul Skin, iar alături o vilă impunătoare. De-a lungul timpului, scandalurile s-au ţinut lanţ de acest club, iar amenzile au curs una după alta. Nimeni nu a putut opri transformarea malului lacului într-o adunătură de betoane.

 

Scandal după scandal

Clubul Skin a devenit subiect de presă în urmă cu circa doi ani. În 2013, Garda de Mediu a amendat SC Soft Social SRL, firma care opera afacerea, pentru că apele uzate erau vărsate direct în lac, fără a fi epurate. Unul dintre acţionarii firmei era Răzvan Lucian Ţepoi, soţul Magdei Tepoi, fostul director al Camerei Regionale de Comerţ şi Industrie.

După un an a ieşit din nou tărăboi deoarece patronii de la Skin au defrişat peste 1.000 metri pătraţi, fără autorizaţie, pentru a construi o parcare. Restaurantul este operat acum de o altă firmă, dar practica a rămas aceeaşi. În consecinţă, autorităţile au interzis desfăşurarea oricărei activităţi comerciale în Skin.

 

 

Din pădure, teren chilug. Aceasta este contribuţia lui Zlate la dorinţa oamenilor de protecţie a mediului

Au trecut afacerea pe altă firmă

În primăvara anului trecut, ERG Max Building SRL a cerut autorizaţie de mediu pentru activitate în clubul Skin. Firma aparţine Irinei Grădinariu şi lui Lucian Viorel Zlate, iar sediul social se află în fostul sediu TEROM. Specialiştii de la APM au solicitat completarea dosarului de autorizare, pentru că lipsea unul dintre cele mai importante avize. „Nu aveau avizul Apelor Române, nu se putea acorda autorizaţia”, spun surse oficiale din APM Iaşi. Pentru a comenta această situaţie, atât directorul APM, Bogdan Davideanu, cât şi directorul adjunct, Galea Temneanu, nu au putut fi contactaţi, fiind în concediu medical prelungit.

 

Nu mai pot funcţiona

În mai puţin de o lună, Apele Române au emis un aviz negativ. Printre elementele care au dus la acest lucru se aflau neepurarea apei vărsată în Ciric, dar şi neconcordanţele legate de capacitatea restaurantului. „Capacitatea este de peste 100 de persoane, de aceea au cerut autorizaţie de mediu. În documentaţia către Apele Române, aşa cum reiese din avizul lor, s-a spus că e o capacitate de 50 de persoane”, spun aceleaşi surse din APM.

În consecinţă, Agenţia pentru Protecţia Mediului a cerut, din nou, completarea dosarului. „Avizul pozitiv de la Apele Române nu a venit, iar în noiembrie am dat şi noi aviz negativ. Aşadar, acel restaurant nu poate funcţiona. Acum trimitem dosarul şi la Garda de Mediu, pentru a supraveghea zona”, spune un oficial din APM.

 

A găsit „portiţa”

Dacă activitatea de restaurant a fost blocată de autorităţi, patronul de la Skin s-a apucat să-şi facă vilă pe malul lacului. A obţinut avizele necesare, mai puţin pe cel de la Mediu, pentru tăierea copacilor care blocau ridicarea casei. „Nici nu s-a solicitat, nici nu am aprobat tăierea vreunui arbore”, spun oficialii de la APM.

Pentru că defrişarea zonei poate fi încadrată penal, iar Lucian Zlate a fost condamnat penal în 2012 la doi ani cu suspendare, pentru evaziune fiscală, patronul de la Skin a găsit metoda de a scăpa de copaci fără să fie nevoie de vreun aviz: a tăiat arborii la jumătate!

 

Citește și Fiul lui Jităreanu, PLAGIAT GROSOLAN în teza de doctorat

 

Zeci de copaci se usucă pe picioare

Atât în curtea Skin, cât şi alături, unde îşi construieşte Zlate casa, sunt câteva zeci de arbori tăiaţi în două, practic doar trunchiuri şi rădăcini. Potrivit legii, APM trebuie să emită un aviz în cazul defrişării. Acest aviz poate fi acordat, dar poate să nu fie acordat, în funcţie de zonă. În acelaşi timp, pentru toaletarea copacilor nu este necesar niciun aviz.

„Este o şmecherie, de fapt, dar este greu să o combaţi. Toaletează brutal, apoi arborele se usucă şi este scos. Durează un an sau doi, e drept, dar nu rişti un refuz. La fel fac şi cei care vor să taie nuci şi au nevoie de avize de la Direcţia Agricolă, pentru că nucul este protejat de lege”, spune oficialul din APM.

 

 Zlate se prezintă pe contul de Facebook ca un personaj jovial, care călătoreşte şi se distrează. Asta când nu comite vreo infracţiune

Infracţiuni în serie

Lucian Zlate a fost implicat în multe scandaluri, de la bătăi şi împuşcături între clanurile interlope, şi până la acuzaţii de evaziune fiscală. Are două condamnări definitive, ambele cu suspendare. Conduce un Ferrari model F430, în timp ce firmele în care este acţionar împreună cu membrii familiei sunt în acest moment sub supravegherea Fiscului, existând o nouă acuzaţie de evaziune fiscală, cauzată de posibile ilegalităţi în derularea unui proiect din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here