Plagiatul unui mare prințișor al Iașului. Urmăriți 33 de capturi copy-paste. La miezul nopții, îi dezvăluim identitatea

7EST prezintă în ediţia print de miercuri, 11 februarie, un subiect-bombă, în exclusivitate: beizadaua unui important personaj din Iaşi şi-a clădit cariera pe un fals grosolan. E vorba de plagierea lucrării sale de doctorat, pe baza căreia a devenit cadru universitar. În acest fel, în 10-20 de ani ajunge profesor, ordonator de credite, senator şi posibil milionar în euro. Pentru că totul începe cu un furt, iar traseul e clasic.

 

Este primul plagiat investigat de la început până la sfârşit de către un ziar din România, fără informaţii servite de surse externe. Este doar începutul unui ciclu de anchete pe această temă la 7EST, plagiatul fiind una din faţetele marii corupţii.

 

Din documentul obţinut de 7EST se observă că autorul lucrării plagiate nu s-a obosit să schimbe nici măcar structura textului original, titlurile şi şapourile subcapitolelor fiind aceleaşi. „Acesta nu este un furt, este un viol!”, s-a pronunţat un expert din lumea universitară.

 

Cazul îl vom prezenta Consiliului National de Etica. La miezul nopții îi vom dezvălui identitatea, pe www.7est.ro, iar mai jos găsiți 33 de imagini cu pasajele copiate din lucrările altor autori.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here