Vladimir Putin acuză Occidentul că a provocat criza din Ucraina

Criza din Ucraina a fost cauzată de Occident, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru un cotidian egiptean, în timp ce lucrează la propunerile franco-germane de încetare a focului între Kiev şi rebelii proruşi. La începutul vizitei sale în Egipt, preşedintele Vladimir Putin şi-a reluat atacurile împotriva ţărilor occidentale pentru promisiunile lor „deşarte” de a nu extinde NATO cu ţări foste sovietice şi ignorarea intereselor ruse, relatează BBC News Online.

 

„Au fost încercări de a smulge de la Rusia state care au aparţinut URSS (Uniunii Sovietice) şi de a le determina să facă o alegere artificială «între Rusia şi Europa»”, a declarat Putin pentru cotidianul egiptean Al-Ahram.

 

„Noi am avertizat în mod repetat SUA şi aliaţii săi occidentali în legătură cu consecinţele dăunătoare ale ingerinţei lor în afacerile interne ucrainene dar nu ne-au ascultat”, a continuat preşedintele rus. El a acuzat ţările occidentale că susţin o „lovitură de stat la Kiev”, o referire la îndepărtarea de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici în 2014.

 

Comentariile sale intervin pe fondul unor noi speranţe privind încheierea unui acord de pace miercuri şi în timp ce Rusia neagă acuzaţiile că ar trimite trupe şi armament rebelilor.

Luptele din estul Ucrainei au provocat moartea a peste 5.300 de persoane şi au determinat alte 1,5 milioane să îşi părăsească locuinţele. Cel puţin nouă militari ucraineni au fost ucişi în ultimele 24 de ore, potrivit oficialilor, în timp ce luptele sunt intense în jurul oraşului Debalţeve, în apropiere de Doneţk.

 

Cancelarul german Angela Merkel urmează să îl informeze pe preşedintele american Barack Obama la Washington, în cursul zilei de luni, în legătură cu planul de pace pe care Germania şi Franţa au încercat să îl încheie cu Ucraina şi Rusia.

Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande conduc eforturile de revigorare a planului de pace de la Minsk, abandonat pe fondul luptelor din iarnă. Detalii privind propunerile celor doi lideri nu au fost publicate, dar planul ar include instituirea unei zone demilitarizate de 50-70 de kilometri în jurul actualei linii de front.

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here